Antena 3 CNN Life Știinţă Studiul care a panicat lumea. Tumorile pe creier, provocate de o procedură medicală la care toţi am fost supuşi măcar o dată în viaţă

Studiul care a panicat lumea. Tumorile pe creier, provocate de o procedură medicală la care toţi am fost supuşi măcar o dată în viaţă

<1 minut de citit Publicat la 07:52 12 Apr 2012 Modificat la 07:52 12 Apr 2012
Studiul care a panicat lumea. Tumorile pe creier, provocate de o procedură medicală la care toţi am fost supuşi măcar o dată în viaţă
Foto: medicalcertification.org
Un studiu american care stabileşte o legătură între radiografiile dentare frecvente şi un anume tip de cancer pe creier dă naştere la controverse în întreaga lume. Cercetătorii americani au aflat că pacienţii care au fost iradiaţi cel puţin o dată în copilărie prezintă un risc de la 40 la 90% mai mare de a dezvolta o tumoare decât ceilalţi.

Cercetătorii au ajuns la concluzia înfricoşătoare după ce au studiat, prin comparaţie, cazurile mai multor adulţi care au avut tumori pe creier şi cazurile unora sănătoşi. Rezultatul: cei bolnavi au făcut şi multe radiografii. De cinci ori mai multe decât ceilalţi.

Rezultatele studiului sunt contestate de un număr mare de stomatologi deoarece nu se bazează pe teste exacte ci doar pe... memoria pacienţilor. Fiecare subiect le-a spus cercetătorilor cam câte radiografii îşi aminteşte că a făcut în copilărie.

Medicii spun că toate aceste informaţii nu trebuie, totuşi, să ne împiedice să mergem la dentist. Nici să facem radiografii dentare. Una pe an, în caz de urgenţă, nu ar trebui să ne facă rău, mai ales că eliberează de 10 ori mai puţine radiaţii decât acum 10 ani.


×
x close