Un studiu realizat de cercetătorii americani arată că oamenii sunt mai predispuşi la accidente vasculare cerebrale, putând chiar să moară din cauza acestora, atunci când temperaturile scad drastic sau când umiditatea este foarte ridicată,
relatează Daily Mail. Expunerea la frig,
spun oamenii de ştiinţă, are numeroase efecte asupra organismului - tensiune arterială crescută, constricţia vaselor sangvine şi coagularea trombocitelor. Variaţii mari în temperatura aerului în intervale scurte de timp ar putea avea un impact similar, avertizează cercetătorii americani.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 134.510 de persoane în vârstă de peste 18 ani, care au fost spitalizate în perioada 2009 - 2010 din cauza unui accident vascular cerebral ischemic, cauzat de un cheag sangvin care blochează fluxul sanvin din creier sau care duce la creier.
Un alt studiu, realizat pe aproape 2.000 de pacienţi din Rusia, a dezvăluit faptul că 30% dintre aceştia prezentau un risc ridicat de AVC în zilele reci în comparaţie cu zilele calde.