Antena 3 CNN Life Știinţă Studiu. Mâncarea procesată şi sucurile acidulate, la fel de nocive ca drogurile. Vezi aici detalii

Studiu. Mâncarea procesată şi sucurile acidulate, la fel de nocive ca drogurile. Vezi aici detalii

<1 minut de citit Publicat la 12:36 06 Noi 2011 Modificat la 12:36 06 Noi 2011
Studiu. Mâncarea procesată şi sucurile acidulate, la fel de nocive ca drogurile. Vezi aici detalii
Foto: Mediafax/AFP
Un grup de cercetători din mai multe universităţi şi laboratoare din lume au ajuns la concluzia că există sortimente de mâncare procesată şi băuturi acidulate, acidulate care nu sunt doar nesănătoase.

Acestea pot provoca leziuni creierului, în acelaşi mod în care se manifestă dependenţa de cocaină, nicotină şi alte droguri, conform Bloomberg.


"Informaţiile sunt atât de copleşitoare încât industria trebuie să accepte rezultatele”, a declarat Nora Volkow, reprezentant al echipei. "Am găsit foarte multe puncte comune între efectele drogurilor asupra creierului şi efectele mâncărurilor procesate asupra creierului”, a adăugat aceasta.

Idea că mâncarea procesată ar putea provoca dependenţă abia exista în urmă cu zece ani. În ultimii ani, însă, ideea a fost luată în serios.

Studii făcute în laboratoare au demonstrat că mâncarea procesată şi băuturile acidulate provoacă dependenţă pentru animale.

În acelaşi timp, s-a descoperit că oamenii obezi prezintă probleme în "circuitele recompensei” din creier, exact ca dependenţii de droguri.

×
x close