Persoanele fumătoare care doresc să reducă numărul de ţigări sau să renunţe total la acest obicei pot face sport. O echipă de cercetători britanici a ajuns la concluzia că exerciţiile fizice ajută temporar la calmarea poftei de fumat, potrivit
Reuters.
Cercetătorii au analizat rezultatele a 19 studii clinice anterioare şi a descoperit că exerciţiile fizice sunt foarte folositoare celor care doresc să-şi calmeze pofta de nicotină.
Totuşi, noul studiu, publicat în Addiction, nu a stabilit dacă acest lucru este echivalent cu o şansă mai mare de a renunţa la fumat.
"În mod sigur, sportul are beneficii temporare şi din acest punct de vedere este foarte recomandat", a spus Adrian Taylor, profesor de sport şi de psihologie la Universitatea din Exeter, Marea Britanie, coordonator al acestui studiu.
Pentru studiile clinice, voluntarii au fost rugaţi să facă mişcare - plimbări uşoare pe jos sau pe bicicletă - sau activităţi "pasive" - privit la televizor, de exemplu.
La nivel general, voluntarii au simţit mai puţin nevoia de a fuma după ce au făcut mişcare, decât în mod obişnuit. Nu se cunoaşte însă mecanismul din spatele acestei asocieri.
„Este posibil ca sportul să ajute la distragerea atenţiei şi la creşterea nivelului stării de bine, astfel încât oamenii să nu simtă atât de mult nevoia să fumeze“, spune Taylor.
Niciunul dintre participanţii la studiu nu era inclus într-un program care să-i ajute să renunţe la fumat şi nici nu foloseau înlocuitori cu nicotină. Întrucât înlocuitorii cu nicotină calmează pofta de fumat, este posibil ca sportul să nu aibă un atât de mare efect la persoanele care le folosesc.