Antena 3 CNN Life Știinţă Ştiinţa ne va permite să ne prelungim viaţa la infinit! Cum şi când am putea ajunge nemuritori

Ştiinţa ne va permite să ne prelungim viaţa la infinit! Cum şi când am putea ajunge nemuritori

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 08:43 27 Iun 2013 Modificat la 08:43 27 Iun 2013
Ştiinţa ne va permite să ne prelungim viaţa la infinit! Cum şi când am putea ajunge nemuritori
Un miliardar rus vrea să-i facă pe toţi oamenii nemuritori. Proiectul său, numit la început "Iniţiativa 2045" şi schimbat ulterior în "Avatar", se va desfăşura în mai multe etape.

Prima etapa ar trebui să se încheie în 2020, iar ultima faza se va finaliza în 2045.

Miliardarul Dmitry Itskov, în vârstă de 32 ani, susţine că, în viitor, oamenii vor fi înlocuiţi de "holograme purtătoare", iar în ele vor fi implantate conştiinţa şi inteligenţa umană.

Potrivit Chudesa, tânărul miliardar prevede că, la finalul primei faze a muncii sale, vor exista roboţi care vor fi dirijaţi cu puterea minţii.

După cinci ani, el doreşte ca creierul uman să fie transplantat într-o entitate artificială, unde funcţiile îi vor fi păstrate vii.

În 2035, rusul spune că se va realiza preluarea tuturor informaţiilor creierului transplantat de către purtătorul artificial.

Apogeul proiectului va fi atins în 2045, când se aşteaptă ca noua inteligenţă virtuală să poată controla noile corpuri de tip hologramă.

Cei mai buni cercetătorii ai lumii s-au întâlnit la o conferinţă desfăşurată în New York, unde miliardarul le-a propus să se implice în programul prin care oamenii din viitor să poată locui într-un corp artificial, condus de creier, care va rămâne pentru totdeauna viu.

×
x close