Cercetătorii britanici au lucrat ani de zile pentru a realiza cel mai sănătos meniu cu putinţă, scrie
Daily Mail. Oamenii de ştiinţă de la Leatherhead Food Research au analizat 4.000 de reclame folosite de producători şi supermarket-uri pentru a-i tenta pe consumatori.
Meniul "minune" include o serie de alimente sănătoase, repartizate în cele trei mese principale, dar şi o mulţime de snacks-uri ce pot fi consumate pe parcursul zilei. El promite să fie nu doar sănătos, ci şi apetisant.
"Am vrut să arătăm că mâncarea sănătoasă nu trebuie să fie plictisitoare. Am efectuat zeci de teste în fiecare an, în ceea ce priveşte gustul produselor alimentare, şi am ajuns la o singură concluzie: indiferent cât de sănătos este un aliment, dacă nu e şi gustos, atunci nu se vinde", a declarat dr. Paul Berryman, şeful organizaţiei Leatherhead.
Meniul începe cu o terină de somon proaspăt şi afumat, care conţine Omega 3 şi DHA (acid docosahexaenoic), benefic pentru artere, inimă şi creier. Terina trebuie consumată alături de o salată cu un dressing din ulei de măsline extravirgin, care este bun pentru menţinerea unui nivel normal al colesterolului.
O farfurie cu pui, linte şi legume reprezintă o masă hrănitoare şi sănătoasă, care corespunde cerinţelor a 80 dintre testele analizate de cercetătorii de la Leatherhead Food Research. Proteinele din acest fel de mâncare contribuie la o creştere a masei musculare, iar acidul pantotenic conţinut de linte reduce oboseala şi îmbunătăţeşte performanţa mentală.
Pentru desert, un iaurt amestecat cu nuci şi sos de caramel fără zahăr este considerat perfect pentru digestie, dentiţie şi pentru controlul glucozei din sânge.
Prezenţa gumei de guar (E 412) în desert poate ajuta la menţinerea unui nivel sănătos al colesterolului, în timp ce lactoza contribuie la accelerarea tranzitului intestinal.
Nucile din desert sunt considerate un super-aliment, consumul a 30 de grame pe zi contribuind la îmbunătăţirea elasticităţii vaselor de sânge.
Cercetătorii au inclus în meniu o băutură ce poate îmbunătăţi forma fizică. Ingredientele acesteia conţin elemente nutritive, precum calciu, zinc, fier, potasiu, seleniu şi magneziu.
Printre recomandările cercetătorilor se numără un shake din fructe de pădure, considerat o masă pentru cei care ţin dietă. Acesta poate contribui la scăderea în greutate a celor care doresc să aibă o dietă strictă.
Pentru zilele şi nopţile reci este recomandată o ciocolată caldă, care conţine melatonină ce induce somnolenţa.
La final, experţii recomandă o tabletă de cărbune medicinal.