Antena 3 CNN Life Știinţă România a propus la ONU ca peste 5 ani, Planeta să marcheze „Conștientizarea Asteroizilor și Apărării Planetare”. ONU a aprobat

România a propus la ONU ca peste 5 ani, Planeta să marcheze „Conștientizarea Asteroizilor și Apărării Planetare”. ONU a aprobat

R.M.
3 minute de citit Publicat la 18:52 05 Noi 2024 Modificat la 18:54 05 Noi 2024
asteroid
La propunerea României, ONU a adoptat rezoluția prin care 2029 este desemnat oficial Anul Internațional ONU al conștientizării Asteroizilor și Apărării Planetare / sursă foto: Getty Images

O rezoluţie iniţiată de România vizând desemnarea anului 2029 drept „Anul internaţional al conştientizării asteroizilor şi al apărării planetare” a fost aprobată de a patra comisie (politică specială şi decolonizare) a Adunării Generale a ONU, la ultimele dezbateri generale privind cooperarea internaţională în domeniul utilizării spaţiului cosmic în scopuri paşnice, la New York, informează press.un.org, citat de Agerpres.

Acţionând fără un vot înregistrat, Comisia a aprobat la 1 noiembrie un proiect de rezoluţie privind „Anul internaţional al conştientizării asteroizilor şi al apărării planetare, 2029”. Conform termenilor săi, Adunarea Generală ar urma să decidă pentru a declara 2029 drept „An internaţional al conştientizării asteroizilor şi al apărării planetare” pentru a profita de apropierea asteroidului 99942 Apophis în 2029 de planeta noastră, cu scopul lansării unei campanii globale de creştere a gradului de conştientizare în rândul publicului în legătură cu asteroizii.

Rezoluţia propusă de România a beneficiat de sprijinul subcomitetelor ştiinţific, tehnic şi legislativ şi se bazează pe mai multe decizii adoptate în trecut pentru dezvoltarea unei strategii comune a omenirii, care să includă activităţi viitoare asociate cu obiectele cosmice din apropierea Pământului.

Rezoluţia recunoaşte importanţa împărtăşirii de informaţii cu privire la descoperirea, monitorizarea şi caracterizarea fizică a obiectelor cosmice potenţial periculoase din apropierea Pământului, pentru a se asigura că toate ţările, în special cele în curs de dezvoltare, care au o capacitate limitată în prezicerea şi reducerea impactului cu un corp ceresc din proximitatea Terrei, sunt conştiente de ameninţările potenţiale şi accentuează necesitatea consolidării capacităţilor pentru un răspuns eficient în caz de urgenţă şi o gestionare a dezastrelor în cazul impactului cu un obiect cosmic din apropierea Pământului.

Obiectele cosmice din apropierea Pământului sunt asteroizii şi cometele ale căror orbite îi aduc la distanţe mai mici de 1,3 unităţi astronomice (195 milioane de kilometri) de Soare.

Obiectele periculoase sunt un subtip de obiecte cosmice din apropierea Pământului, cu o distanţă minimă de intersectare cu orbita Pământului mai mică de 0,05 unităţi astronomice, reprezentând aproximativ 7,5 milioane de kilometri, şi o dimensiune mai mare de 140 de metri, dedusă indiferent de strălucirea acestor corpuri cosmice.

Cometele şi asteroizii sunt obiecte cereşti importante, care conţin indicii despre istoria timpurie şi formarea Sistemului Solar şi care ar putea reprezenta un risc pentru Terra. Din acest motiv, data de 30 iunie a fost declarată Ziua Internaţională a Asteroidului, celebrată în fiecare an la nivel internaţional pentru a marca evenimentul de impact Tunguska din Siberia, în Federaţia Rusă, pe 30 iunie 1908.

Pe 13 aprilie 2029, asteroidul 99942 Apophis va trece în condiţii de siguranţă, dar foarte aproape de Terra, la aproximativ 32.000 de kilometri deasupra suprafeţei planetei noastre, deci în interiorul orbitei geostaţionare, dar fără a reprezenta o ameninţare pentru Pământ, ceea ce, în termeni astronomici, constituie o apropiere extrem de mare. Asteroidul Apophis, al cărui diametru este de aproximativ 375 de metri, va fi vizibil pentru scurt timp cu ochiul liber pentru aproximativ 2 miliarde de oameni din Europa, Africa şi unele părţi ale Asiei.

Trecerea sa la o distanţă atât de mică faţă de Terra reprezintă un eveniment care se produce o dată la un mileniu şi, totodată, o ocazie unică pentru lansarea unei campanii globale de creştere a gradului de conştientizare asupra asteroizilor, a valorii lor ştiinţifice şi materiale prin prisma resurselor pe care le deţin şi a pericolului potenţial pe care îl prezintă.

Astronomii au exclus orice risc ca Apophis să lovească „Planeta Albastră” în următoarea sută de ani. Acest asteroid va trece din nou pe lângă Terra în anii 2036 şi 2068.

La fel ca mulţi alţi asteroizi, Apophis a fost clasat de Uniunea Astronomică Internaţională drept un "asteroid potenţial periculos". Conform estimărilor, un asteroid de dimensiunea lui Apophis loveşte Terra o dată la aproximativ 80.000 de ani.

Dacă Apophis se va ciocni vreodată cu Pământul, consecinţele ar fi grave. Doi asteroizi au lovit Pământul în ultimii 112 ani - unul a culcat la pământ pădurile siberiene din zona Tunguska, în 1908, iar celălalt s-a dezintegrat în 2013 pe cerul oraşului Celiabinsk, din estul Uralilor, spărgând geamurile clădirilor cu unda de şoc rezultată.

Criteriile agreate în cadrul ONU stipulează că proclamarea unui an internaţional nu poate fi realizată înainte de efectuarea tuturor aranjamentelor de bază care sunt necesare pentru finanţarea şi organizarea seriei de evenimente.

×
x close