Antena 3 CNN Life Știinţă Proiectul de 1 milion de dolari, finanţat de americani, care intră în MINTEA noastră

Proiectul de 1 milion de dolari, finanţat de americani, care intră în MINTEA noastră

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 06:13 04 Apr 2013 Modificat la 06:13 04 Apr 2013
Proiectul de 1 milion de dolari, finanţat de americani, care intră în MINTEA noastră
America ar putea cheltui anul viitor o sută de milioane de dolari pentru finanţarea unei echipe de cercetători, care să realizeze o hartă a creierului uman.

Deşi se află la stadiul de propunere, proiectul are toate şansele să treacă de Congres, întrucât ar putea duce la crearea unor tratamente mai eficiente pentru bolile mintale.

Preşedintele american, Barack Obama, a cerut Congresului o sută de milioane de dolari pentru a crea o hartă creierului uman, în speranţa că aceasta va putea să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să creeze tratamente mai eficiente pentru unele dintre cele mai agresive boli ale acestui secol, printre care Alzheimer, Parkinson sau epilepsia.

În Statele Unite, tratamentul acestor boli este mai costisitor chiar decât cel pentru cancer sau afecţiuni cardiace, cu toate că acestea din urmă sunt printre principalele cauze de deces la nivel mondial. America plăteşte anual 102 miliarde de dolari pentru cardiaci, în timp ce bugetul alocat pentru bolnavii de demenţă, doar una dintre bolile mintale, este cu şapte miliarde de dolari mai mare.

Propunerea liderului de la Casa Albă urmează să fie suspusă dezbaterii în plenul Congresului, care va hotărî dacă va aproba sau nu acest proiect.

×
Etichete: creier uman
x close