Sonda low-cost trimisă pe Marte de Agenţia Spaţială Indiană a transmis primele imagini de pe Planeta Roşie. India
este prima ţară asiatică ale cărei vehicule spaţiale au ajuns pe orbita marţiană.
Una dintre
imagini, realizată la altitudinea de 7.300 de kilometri, a fost publicată joi pe pagina de Facebook a Agenţiei spaţiale indiene (ISRO) şi arată suprafaţa portocalie a
planetei Marte, informează
AFP. Potrivit coordonatorul
ui ştiinţific al
Agenţiei Spaţiale Indiene, sonda Mars Orbiter Mission (MOM) a trimis pe Terra un număr de 10 fotografii după plasarea ei cu succes pe orbita marţiană.
"Aparatul fotografic în culori de la bordul sondei a început să funcţioneze la puţin timp după stabilizarea pe orbita eliptică a lui Marte şi a făcut 10 fotografii cu suprafaţa planetei", a declarat Koteswara Rao.
"Aparatul va fotografia şi cei doi sateliţi ai lui Marte şi va expedia imaginile la centrul nostru spaţial", a adăugat cercetătorul indian, referindu-se la Centrul spaţial din apropiere de Bangalore.
"Sănătatea sondei şi ceilalţi parametri sunt buni şi toate dispozitivele funcţionează normal", a adăugat el.
Cu un buget de 74 milioane de dolari, misiunea indiană a costat mult mai puţin decât sonda Maven pe care NASA a plasat-o cu succes pe orbita lui Marte, duminică. Misiunea americană a costat circa 671 milioane de dolari.
Sonda indiană
dispune de senzori care vor măsura prezenţa metanului în atmosfera lui Marte, fapt care ar acredita ipoteza unei forme de viaţă primitive pe această planetă.
Acesta este un succes răsunător pentru India în faţa marelui ei rival, China.
Misiunea indiană a fost concepută potrivit "jugaad", un principiu teoretic indian care constă în a găsi cea mai ieftină soluţie posibilă. Astfel, inginerii de la ISRO au avut ideea de a face ca racheta purtătoare a sondei MOM să se învârtă în jurul Terrei timp de o lună, pentru a o face să atingă o viteză suficient de mare pentru a scăpa apoi de gravitaţia terestră şi să se îndrepte spre Marte.