O dronă invizibilă, proiectată a fi primul avion pilotat în totalitate de o inteligenţă artificială, chiar dacă există şi un operator uman la distanţă, a fost transportată pe un portavion pentru teste. Dacă drona trece toate probele, atunci aceasta va fi primul avion fără pilot capabil să decoleze şi să aterizeze pe un portavion.
Drona X-47B, la care se lucrează de cinci ani, este proiectată să decoleze, să zboare într-o misiune apoi să se întoarcă la bază, comenzi pe care le primeşte de la un operator uman, informează Daily Mail.
X-47B este cea mai recentă armă-robot a Statelor Unite şi vine pe fondul temerilor că folosirea inteligenţei artificiale în război ar putea duce la consecinţe dezastruoase neprevăzute. Avionul fără pilot X-47B va avea în plus faţă de dronele folosite de armata SUA o unitate de control (Control Display Unit) care poate gândi independent, poate face corecţii de curs şi poate trasa noi direcţii.
X-47B va avea un obiectiv stabilit de către operatorul uman spre care va zbura cu ajutorul tehnologiei, cum ar fi un GPS, autopilot şi senzori de evitare a coliziunilor.
Pentagonul a promis că oamenii vor fi aceia care vor decide întotdeauna când un robot va deschide focul, dar nu este clar dacă X-47B a fost proiectat în conformitate cu această regulă.