Despărţirea şi distanţele de mii de km, sunt lucruri bine cunoscute de către care aleg să plece să muncească în străinătate. În aceste condiţii, şi mai greu este să păstrezi sentimentele şi relaţia cu persoana iubită.
O relaţie la distanţă devine greu de suportat în momentul în care vine noaptea iar tu te vezi singur/ă într-o cameră, cu amintirile celui drag plutind în aer. Dar dacă ţi-am spune că îţi poti simţi persoana iubită mai aproape, în momentul în care pui capul pe pernă, în ciuda sutelor sau miilor de kilometri care vă despart?
Principiul de funcţionare este destul de simplu: fiecare membru al cuplului poartă un inel cu senzori atunci când se pregăteşte de culcare. Astfel, atunci când una dintre persoane se bagă în pat, inelul va comunica wireless cu perna celeilalte persoane, care se va lumina uşor. În plus, atunci când partenerii pun capul pe această pernă îşi pot auzi reciproc bătăile inimii, în timp real.
Proiectul "Pillow Talk" a câştigat numeroase premii până în prezent şi a provocat numai reacţii pozitive, în special în sfera online. Astfel inventatorii şi-au propus să scoată produsul pe piaţă, spre bucuria celor care sunt nevoiţi zilnic să suporte singurătatea şi lipsea persoanei iubite.