Antena 3 CNN Life Știinţă Organizaţia Meteorologică Mondială: Canicula din Europa, una dintre cele mai persistente din ultimul deceniu

Organizaţia Meteorologică Mondială: Canicula din Europa, una dintre cele mai persistente din ultimul deceniu

S.T.
1 minut de citit Publicat la 18:37 03 Iul 2015 Modificat la 18:37 03 Iul 2015
agerpres_7644432.jpg
Valul de căldură care afectează o mare parte din Europa este unul dintre cele mai persistente din ultimul deceniu, a semnalat miercuri Organizația Meteorologică Mondială (OMM), transmite EFE.

Potrivit previziunilor, valul de căldură nu se va retrage pe termen scurt, temperaturile ridicate urmând să fie prezente în mare parte din Europa de Vest, Centrală și de Est.

Particularitatea acestui val de căldură constă în faptul că a început foarte devreme, la sfârșitul lunii iunie, și afectează o mare parte din continent, inclusiv zone din Regatul Unit și Rusia. Valul de căldură din vara anului 2003, din cauza căruia se estimează că au decedat 70.000 de persoane, s-a format în luna august.

Actualul val a început la sfârșitul lunii iunie în sud-vestul Peninsulei Iberice, unde în locuri ca Almeria s-au înregistrat 40,8 grade Celsius, un record pentru luna iunie. De atunci, s-au înregistrat temperaturi maxime de 36 de grade Celsius la Londra sau 40 de grade Celsius în Franța și Rusia.

Potrivit lui Omar Baddour, expert al OMM, actualul val de căldură se explică prin faptul că există un sistem de presiuni joase în Oceanul Atlantic și un sistem de presiuni înalte în estul continentului, iar la mijloc "se creează un coridor care îi permite aerului cald din Sahara să urce până în Europa".

Pentru moment, acest val de căldură nu poate fi atribuit schimbărilor climatice, pentru că pentru aceasta este nevoie de multiple studii științifice, a spus Omar Baddour.

"Valul de căldură este încă în curs. Pentru a-l atribui schimbărilor climatice avem nevoie de mai multe detalii și analize", a declarat presei Clare Nullis, purtător de cuvânt al OMM, agenție specializată a ONU, relatează AFP.

Clare Nullis a subliniat că nivelul 4 de alertă (pe o scară de 5) a fost declarat în două țări europene, până luni: Elveția și Polonia.

În următoarele zile, canicula urmează să se deplaseze lent spre estul Europei, afectând mai sever Turcia și Grecia
, potrivit OMM.

×
x close