Antena 3 CNN Life Știinţă Opt "lumi extraterestre" care ar putea susţine viaţa, descoperite de astronomi. "Două dintre ele seamănă foarte mult cu Pământul"

Opt "lumi extraterestre" care ar putea susţine viaţa, descoperite de astronomi. "Două dintre ele seamănă foarte mult cu Pământul"

<1 minut de citit Publicat la 08:40 07 Ian 2015 Modificat la 08:40 07 Ian 2015
exo.jpg
Astronomii au descoperit opt noi exoplanete care ar putea fi capabile să susţină viaţa. Potrivit oamenilor de ştiinţă citaţi de space.com, două dintre planetele descoperite sunt asemănătoare cu Terra.

Toate cele opt planete par să orbiteze în zona locuibilă a Soarelui lor, mai exact la o distanţă de Soare care permite dezvoltare vieţii pe respectivele planete.

"Este posibil ca o mare parte dintre aceste planete să fie solide, precum Pământul", afirmă cercetătorul Guillermo Torres, de la Centrul Harvard Smithsonian pentru Astrofizică. 

Până în prezent, numărul de exoplanete descoperite de astronomi se ridică la aproape 1.700.

O exoplanetă (sau planetă extrasolară) este o planetă care ori îşi are orbita în jurul unei alte stele decât Soarele, aparţinând deci unui alt sistem planetar decât sistemul nostru solar, ori se mişcă liber prin galaxie.

 




×
x close