Antena 3 CNN Life Știinţă O simplă analiză de sânge ar putea revoluţiona tratamentul cancerului

O simplă analiză de sânge ar putea revoluţiona tratamentul cancerului

<1 minut de citit Publicat la 09:21 31 Mai 2012 Modificat la 09:21 31 Mai 2012
O simplă analiză de sânge ar putea revoluţiona tratamentul cancerului
Foto: Mediafax
Un simplu test al sângelui ar putea revoluţiona modul în care sunt trataţi pacienţii ce suferă de cancer. Analiza va arăta dacă tratamentul dă rezultate şi ar putea elimina biopsiile repetate din timpul tratamentului, informează cercetătorii citaţi de Daily Mail.

Oamenii de ştiinţă britanici au descoperit o metodă de a monitoriza tumorile fără a mai avea nevoie de intervenţii chirurgicale. În premieră mondială, cercetătorii au utilizat o analiză de sânge pentru a detecta mutaţii mortale în zeci de pacienţi cu cancer de sân sau ovarian.

Cercetătorii au reuşit să realizeze şi o imagine ce arată modul în care tumoarea la sân a unei femei s-a transformat în timpul tratamentului.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, analiza de sânge ar putea fi disponibilă publicului larg peste cinci ani.

Cel mai mare avantaj al acestui test este că va arăta mutaţiile pe care le suferă cancerul fără ca medicii să mai recurgă la operaţii chirurgicale”, a explicat doctorul Nitzan Rosenfeld, liderul echipei de cercetători de la Institutul de Cercetare al Universităţii Cambridge.


 

×
x close