O planetă i-a uimit pe oamenii de știință. Nu reușesc să înțeleagă cum s-a format atât de repede

Astronomii au observat orbitând în jurul unei tinere stele o planetă nou-născută care a avut nevoie de doar trei milioane de ani pentru a se forma, destul de rapid în termeni cosmici, o descoperire care reprezintă o provocare pentru felul în care oamenii de ştiinţă înţeleg în prezent viteza de formare a planetelor, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Acel corp ceresc incipient, cu o masă estimată de 10 până la 20 de ori mai mare decât cea a Pământului, este una dintre cele mai tinere planete din afara Sistemului Solar - denumite „exoplanete” - ce au fost descoperite vreodată. Ea pluteşte în spaţiu alături de rămăşiţele discului de gaz dens şi praf care înconjoară steaua gazdă - numit disc protoplanetar - şi care a furnizat ingredientele necesare pentru formarea planetei.

Cercetătorii se aşteaptă ca steaua în jurul căreia orbitează această exoplanetă să devină un tip de stea denumit „pitică portocalie”, mai puţin fierbinte şi mai puţin masivă decât Soarele nostru. Masa stelei este de aproximativ 70% din cea a Soarelui şi acest astru are jumătate din luminozitatea Soarelui. Se află în galaxia noastră, Calea Lactee, la aproximativ 520 de ani-lumină de Pământ. Un an-lumină reprezintă distanţa parcursă de lumină într-un an, adică 9,5 trilioane de kilometri.

„Această descoperire confirmă faptul că planetele pot ajunge la o formă coerentă în decurs de trei milioane de ani, ceea ce nu era clar până acum, deoarece Pământul a avut nevoie de 10 milioane până la 20 de milioane de ani pentru a se forma. Nu ştim cu adevărat cât timp durează formarea planetelor. Ştim că planetele gigantice trebuie să se formeze mai repede decât se disipează discul lor, deoarece au nevoie de multe gaze din acel disc. Însă discurile au nevoie de cinci milioane - 10 milioane de ani pentru a se disipa. Aşadar, se formează oare planetele într-un milion de ani? În cinci milioane? În 10 milioane?”, a declarat Madyson Barber, absolventă a Facultăţii de fizică şi astronomie de la Universitatea Carolina de Nord (UNC) din Chapel Hill şi autoarea principală a studiului publicat săptămâna aceasta în revista Nature.

Planeta orbitează în jurul stelei sale la fiecare 8,8 zile

Planeta, care a primit două denumiri, IRAS 04125+2902 b şi TIDYE-1b, orbitează în jurul stelei sale la fiecare 8,8 zile, la o distanţă de aproximativ o cincime din cea care separă Soarele de cea mai apropiată planetă de astrul nostru, Mercur. Masa sa se situează între cea a Pământului, cea mai mare dintre planetele telurice ale Sistemului Solar, şi cea a lui Neptun, cea mai mică dintre planetele gazoase din Sistemul Solar. Este mai puţin densă decât Pământul şi are un diametru de aproximativ 11 ori mai mare. Compoziţia sa chimică nu este cunoscută.

Cercetătorii bănuiesc că planeta s-a format mai departe de steaua sa şi a migrat apoi spre aceasta.

„Formarea unor planete mari în apropierea stelei este dificilă, deoarece discul protoplanetar se disipează cel mai rapid în zonele cele mai apropiate de stea, ceea ce înseamnă că nu există suficient material pentru a forma o planetă mare atât de aproape de astru şi atât de repede”, a explicat Madyson Barber.

Cercetătorii au detectat exoplaneta folosind o tehnică denumită „metoda tranzitului”, observând o scădere periodică a strălucirii stelei gazdă atunci când planeta trece prin faţa ei, din perspectiva unui observator aflat pe Pământ. Planeta a fost descoperită cu ajutorul telescopului spaţial TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) al NASA.

„Aceasta este cea mai tânără planetă de tranzit cunoscută. Este la egalitate cu cele mai tinere planete cunoscute”, a spus Madyson Barber.

Exoplanetele care nu sunt detectate prin această metodă sunt uneori fotografiate în mod direct cu ajutorul telescoapelor. Însă ele sunt de obicei masive, de aproximativ 10 ori mai mari decât cea mai mare planetă din Sistemul Solar, Jupiter.

Stelele şi planetele se formează din nori de gaz şi praf interstelar.

„Pentru a forma un sistem stea-planetă, norul de gaz şi praf trebuie să colapseze şi să se rotească într-un mediu plat, cu steaua în centru şi discul în jurul ei. Planetele se vor forma în acel disc. Discul se va disipa apoi, începând din regiunea interioară situată în apropierea stelei. "Anterior, se credea că nu vom putea să descoperim o planetă de tranzit atât de tânără, deoarece discul s-ar afla în faţa ei. Dar dintr-un motiv de care nu suntem încă siguri, discul exterior a fost deformat, lăsând o fereastră perfectă către stea şi permiţându-ne nouă să detectăm tranzitul”, a adăugat Madyson Barber.