Viagra dar şi alte produse asemănătoare au fost depistate la sute de oameni care şi-au piedut brusc auzul. Utilizatori din Statele Unite sunt avertizaţi acum că aceste produse pot duce la surzenie iar cercetătorii britanici vor să avertizeze şi cetăţenii din Marea Britanie.
Vârsta medie a celor care au avut astfel de probleme este de 57 de ani.
Nu este foarte clar cât a durat această problemă în cazurile respective. Unii pacienţi şi-au recăpătat auzul la scurt timp, alţii au avut probleme serioase mult timp după incident.
Cercetătorii nu au descoperit nici mecanismul care declanşează această problemă, dar ar putea avea legătură cu o reacţie chimică la nivelul urechii interne.