Agenţia spaţială americană (NASA) a lansat cu succes, vineri seară, o nouă sondă spre Lună, în cadrul unei misiuni care are rolul examinării atmosferei satelitului natural al Terrei, conform
Mediafax.
Sonda fără echipaj uman, de mărimea unui autoturism, se numeşte Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer (LADEE) şi a fost lansată cu ajutorul unei rachete de tip Minotaur V, cu cinci segmente, un dispozitiv intercontinental modificat.
Potrivit AFP, lansarea a avut loc vineri la ora 23.27 (sâmbătă, 6.27, ora României) de la centrul spaţial Wallops, situat pe o insulă în largul coastelor statului american Virginia.
Sonda spaţială LADEE, care cântăreşte 383 de kilograme şi are 135 de litri de carburant, s-a desprins de rachetă la aproximativ 20 de minute după lansare şi urmează să se încadreze pe orbita Lunii peste câteva săptămâni.
Având la bord trei instrumente ştiinţifice, dintre care două spectrometre, sonda LADEE are misiunea de a colecta informaţii despre structura şi compoziţia chimică a atmosferei lunare, care este foarte subţire, scopul fiind de a stabili dacă praful rămâne în suspensie în atmofera selenară. Particulele de praf în suspensie ar putea explica misterul luminilor observate de astronauţii misiunilor Apollo pe orizontul lunar, cu puţin timp înainte de răsăritul Soarelui, în perioada 1969 - 1972, precizează NASA.
O mai bună înţelegere a caracteristicilor atmosferei Lunii ar putea contribui la studierea altor corpuri cereşti din sistemul nostru solar, precum marii asteroizi, planeta Mercur şi sateliţii naturali ai altor planete, afirmă coordonatorii misiunii de 280 de milioane de dolari (212 milioane euro), iniţiată în anul 2008.