Antena 3 CNN Life Știinţă NASA vrea să facă minerit pe Lună peste 10 ani

NASA vrea să facă minerit pe Lună peste 10 ani

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 23:40 28 Iun 2023 Modificat la 00:11 29 Iun 2023
NASA vrea să facă minerit pe Lună peste 10 ani
Sursa foto: Gettyimages | peepo

Agenţia americană încearcă să cuantifice resursele potenţiale, inclusiv energia, apa şi solul lunar, cu obiectivul de a atrage investiţii comerciale, a declarat Gerald Sanders, un specialist în rachete.

Dezvoltarea accesului la resursele de pe Lună va fi esenţială pentru reducerea costurilor şi dezvoltarea unei economii circulare, a precizat el.

"Încercăm să investim în faza de explorare, de înţelegere a resurselor (…) pentru a reduce riscul, astfel încât investiţia externă să aibă sens şi să poată să ducă la dezvoltare şi la producţie", a declarat Gerald Sanders într-o conferinţă dedicată mineritului spaţial, organizată în oraşul australian Brisbane, relatează Reuters.

Citeşte şi: NASA a publicat sunetul captat din spaţiu. Postarea a ajuns virală

NASA va lansa la sfârşitul acestei luni o instalaţie de foraj cu rol de testare pe Lună şi plănuieşte o excavare la scară mai amplă a solului lunar – denumit regolit -, precum şi instalarea unei uzine-pilot cu rol de procesare în 2032.

Primii clienţi ar putea fi companiile comerciale de rachete, care ar putea utiliza resursele de pe Lună pentru a obţine carburant şi oxigen.

 

×
Etichete: NASA Luna minerit
x close