NASA a trimis o "farfurie zburătoare" în atmosfera înaltă a Terrei, cu ajutorul unui balon, pentru a testa o tehnologie ce ar putea fi utilizată în viitor pentru a plasa încărcături mari şi astronauţi pe planeta Marte, însă experimentul a eşuat parţial din cauza unei defecţiuni a paraşutei.
Potrivit AFP, uriaşul balon umflat cu heliu a fost lansat sâmbătă, la ora 18.40 GMT, de la baza militară de pe insula hawaiană Kauai, transportând la bordul său un vehicul spaţial care are forma unui disc, denumit "Low-Density Supersonic Decelerator" (LDSD).
După o ascensiune de două ore şi jumătate, balonul a ajuns, aşa cum era prevăzut, la altitudinea de 36.600 metri şi, după 15 minute petrecute în acel punct, a eliberat vehiculul LDSD, al cărui motor a pornit imediat, pentru a-l duce pe acesta la altitudinea de 54.900 de metri, cu o viteză de 3,8 ori mai mare decât viteza sunetului.
Un dispozitiv de încetinire supersonic aerodinamic şi gonflabil, în forma unui gogoaşe rotunde cu o gaură la mijloc, denumit SIAD (Supersonic Inflatable Aerodynamic Decelerator), a fost apoi pornit, pentru a frâna coborârea vehiculului, până când acesta a atins o viteză de circa 2,5 ori mai mare decât viteza sunetului.
Până în acel momentul, totul a decurs aşa cum era programat. Singura problemă a fost o defecţiune a uriaşei paraşute de frânare, care avea un diamentru de 34 de metri. "Avem o paraşută proastă", a declarat, la câteva minute după aceea, unul dintre membrii acestei misiuni, ce a fost transmisă în direct de postul de televiziune al NASA.
"Paraşuta s-a deschis, dar nu s-a întins complet", a explicat ulterior Dan Coatta, inginer la Jet Propulsion Laboratory din oraşul californian Pasadena.
În mod normal, acea paraşută supersonică ar fi trebuit să permită o amerizare lentă şi confortabilă pentru LSDS în Oceanul Pacific, la 40 de minute după desprinderea acestuia de balonul cu heliu.
În ciuda acestei probleme, NASA s-a declarat foarte mulţumită de derularea acestui test, care a costat 150 milioane de dolari.
"Ceea ce am văzut aici a fost un test foarte bun", a spus Dan Coatta. "Nu trebuie să uitaţi că obiectivele acestui experiment au fost de a umfla balonul, de a-l lansa, de a-l duce la altitudinea bună, de a desfăşura LSDS, de a aprinde motorul său supersonic pentru a atinge viteza prevăzută...", a adăugat savantul american.
"Dacă farfuria noastră zburătoare atinge viteza şi altitudinea prevăzute, va fi o zi mare pentru noi", declarase înainte de acest test, Mark Adler, coordonatorul proiectului LDSD.
Referindu-se la funcţionarea defectuoasă a paraşutei supersonice, Dan Coatta a adăugat: "Vom analiza datele, vom înţelege ce s-a întâmplat şi vom aplica noile cunoştinţe în cadrul următorului test, care este prevăzut pentru vara anului viitor".
Noile tehnologii inventate de NASA sunt testate la altitudini foarte mari, întrucât condiţiile din acolo sunt similare acelora din atmosfera înaltă a planetei Marte.
NASA prevede alte două zboruri ale vehiculului LDSD pentru a testa în special cele două tehnologii de frânare şi de coborâre lentă - dispozitivul de încetinire gonflabil şi balonul.
Din anii 1970, NASA foloseşte acelaşi sistem de paraşute pentru a frâna modulele şi roboţii săi spaţiali pe care i-a trimis pe planeta roşie, în momentul coborârii acestora prin atmosfera rarefiată marţiană.
Dar, odată cu alcătuirea unor proiecte de explorare a planetei Marte mai ambiţioase, NASA va avea nevoie de vehicule spaţiale mult mai grele. Acest fapt complică procedura de coborâre pe planeta roşie şi necesită un sistem de paraşute mult mai puternic şi mai elaborat.
Vânturile puternice din Kauai au constrâns NASA să amâne de mai multe ori acest experiment, prevăzut iniţial pentru o fereastră de lansare de două săptămâni, la începutul lunii iunie.
