Capsula Dragon a companiei SpaceX, prima navă comercială a lumii, se pregăteşte să se decupleze de Staţia Spaţială Internaţională, urmând să revină în atmosfera Pământului până la finalul acestei zile.
Capsula în formă de con va ateriza în oceanul Pacific, în sudul Californiei, în jurul orei 17.00, ora României.
Misiunea acesteia este una istorică, fiind prima expediţie a unei societăţi private pentru Agenţia Spaţială Americană (NASA), ce a aprovizionat Staţia Spaţială Internaţională cu o jumătate de tonă de mâncare, apă şi îmbrăcăminte.
Capsula Dragon s-a conectat cu succes la ISS pe 26 mai anul curent.