Omul de ştiinţă Stephen Hawking a susținut recent un discurs în care le-a transmis un mesaj tuturor celor care suferă de depresie.
Hawking a declarat: "Mesajul acestui curs este că găurile negre nu sunt la fel de negre precum sunt pictate. Ele nu sunt închisori eterne aşa cum am crezut. Lucrurile pot ieşi dintr-o gaura neagră, atât spre exterior şi, eventual, într-un alt univers. Deci, dacă simţiţi că sunteţi într-o gaură neagră, nu renunţaţi - există o cale de ieşire ".
Omul d eștiință a ţinut discursul în faţa unei mulţimi de peste 400 de persoane, pe 7 ianuarie, în cadrul prelegerii sale Reith la Institutul Regal din Londra.
Sursă
: iflscience.com