Corpul uman rămâne încă o problemă cu multe necunoscute. La mii de ani de la creaţie, sau evoluţie, trupul uman încă îi uimeşte pe oamenii de ştiinţă.
O dovedeşte noua descoperire făcută de profesor la Universitatea din Nottingham, care a identificat o nouă componentă a ochiului, scrie
jurnalul.ro citând livescience.com. Astfel, Harminder Dua a identificat un nou strat la corneea umană, partea transparentă din jurul globului ocular. Acest strat este al şaselea al corneei şi se află în spatele ochiului.
Acest strat a fost numit "stratul lui Dua”, drept urmare toate manualele de anatomie vor trebuie rescrise, anunţă Live Science. Profesorul Dua şi echipa sa au descoperit noul strat injectând aer între straturile corneei, pe care le-au studiat la microscopul electronic.
Rezultatele cercetărilor au fost postate online pe site-ul revistei Ophtalmology. Stratul are o grosime de doar 0,015 mm, însă identificarea lui poate simplifica multe operaţii.