Antena 3 CNN Life Știinţă Ingineri aerospațiali, mineri în spațiu și avocat de drept spațial. Cum vor arăta meseriile viitorului și ce planuri are omenirea

Ingineri aerospațiali, mineri în spațiu și avocat de drept spațial. Cum vor arăta meseriile viitorului și ce planuri are omenirea

Ana Maria Roman
2 minute de citit Publicat la 19:01 26 Mar 2025 Modificat la 19:02 26 Mar 2025
astronauti in spatiu
Mai multe universități din lume şi-au adaptat deja programele pentru a include specializări în domeniul spaţial. FOTO: Getty Images

Odată cu a Patra Revoluţie Industrială şi cu dezvoltarea tehnologiei de explorare sau apărare spaţială, apar şi noi specializări pentru piaţa de muncă, denumite meseriile viitorului în spaţiu: de la ingineri care proiectează stații spațiale, arhitecţi pentru bazele pe Lună şi Marte, companii de exploatare a minereurilor de pe Lună, la turismul pe orbită. Două românce plecate peste hotare, specializate în inginerie aerospaţială şi drept spaţial, ne vorbesc despre cum va arăta viitorul în acest domeniu.

Tehnologii inovatoare, precum inteligența artificială, robotica sau imprimarea 3D vor accelera revoluţia explorării spaţiale, lucru care va aduce şi noi oportunităţi de angajare. Raluca Ştefănescu este inginer aerospaţial la Agenţia Spaţială Europeană şi vorbeşte despre rapiditatea cu care se dezvoltă acest domeniu.

Raluca Ștefănescu, inginer aerospațial la Agenția Spațială Europeană: „Domeniul spaţial cunoaşte o expansiune rapidă datorită interesului pentru colonizarea planetei Marte. Și mineritul spațial va fi foarte important, deoarece se dorește să avem un habitat natural pe Lună și pe Marte și să reușim să ne susținem cu combustibil, oxigen și hrană.”

Nuwa este primul proiect pentru construirea unui oraş pe Marte, prezentat deja în urmă cu patru ani de arhitectul spaniol Alfred Munoz.  

Alfred Munoz, arhitect: „Planeta Marte are un mediu foarte, foarte ostil, dar în acelaşi timp oferă oportunităţi pentru habitate permanente.”

Raluca Ștefănescu, inginer aerospațial la Agenția Spațială Europeană„Dar și ca să ajungi pe Lună și pe Marte ai nevoie de ingineri în domeniu, care au experiență în structuri spațiale și știu să construiască baze și stații.”

Mai multe universități din lume vor avea specializări în domeniul spaţial

Universități din lume şi-au adaptat deja programele pentru a include specializări în domeniul spaţial, cum ar fi arhitectura pe alte planete, inginerie, medicina în spaţiu sau dreptul spaţial. Laura Vodă este avocat de 14 ani în Emiratele Arabe Unite şi activează deja în acest domeniu.

Laura Vodă, avocat drept spaţial: „Da, folosim dreptul spaţial cu succes, am participat în calitate de avocați în proiectul Gateway cu NASA, am intermediat contracte pe servicii de lansare, multe situații în care am oferit consultanță juridică, în colaborare cu autorități guvernamentale. Sunt din ce în ce mai multe state care doresc să abordeze spațiul, jurisdicțiile internaționale. Sunt ferm convinsă că dreptul spațial va fi o practică foarte întâlnită în următorii ani.”

Turismul spaţial este la început. Două companii au lansat deja programe, dar biletele sunt foarte costisitoare. În următorii 10 ani însă călătoriile turistice în spaţiu vor fi mult mai accesibile. În ceea ce priveşte însă marile puteri, SUA şi China au intrat deja în cursă pentru construirea primei baze pe Lună. Iar interesul nu este doar ştiinţific. Explorarea minereurilor de pe Lună ar reprezenta un pas uriaş pentru economia lumii.

×
x close