Antena 3 CNN Life Știinţă Imagini cu asteroidul 2011 MD, care a trecut luni seara la 12.000 de km de Pământ

Imagini cu asteroidul 2011 MD, care a trecut luni seara la 12.000 de km de Pământ

1 minut de citit Publicat la 11:57 28 Iun 2011 Modificat la 11:57 28 Iun 2011
Imagini cu asteroidul 2011 MD, care a trecut luni seara la 12.000 de km de Pământ
Foto: currentnews2012.blogspot.com
Asteroidul care poartă numele 2011 MD şi este de mărimea a două autobuze, a trecut luni seara foarte aproape de Pămant, oferind astronomilor o ocazie tentantă pentru fotografii. Acesta a trecut la o distanţă de aproximativ 12.000 de km de plantea noastră, însă nu a cauzat nici o problemă.

2011MD a fost descoperit în 22 iunie în New Mexico, cu ajutorul unor telescoape robotice. Oamenii de ştiinţă estimează că acesta are între 5 şi 20 de metri.

Deşi singura agitaţie pe care a provocat-o asteroidul cu pricina a fost cea din rândul fotografilor, cercetătorii avertizează că în 2029 asteroidul gigant Apophis va avea 2,7% şanse să intre în coliziune cu Pământul. El are un diametru de 270 de metri, cam cât trei terenuri de fotbal şi dacă ne va lovi, ar fi ca şi cum 34 de bombe atomice ar acţiona în acelaşi timp. Soluţia omenirii la această ameninţare de proporţii este să bombardăm meteoritul cu rachete.

"Este o idee oribilă, dar se pare că e singura pe care o avem la dispoziţie. Să spunem că s-ar îndrepta spre Washington şi noi o tăiem în mai multe bucăţi, dar o bucată va lovi Parisul. Şi asta ar fi foarte rău", a declarat Joseph A. Nuth, specialist NASA.
 

 

×
x close