Cu toate că Venus este o planetă ostilă, astronomii au dezvăluit că au detectat două tipuri de gaze care ar putea indica prezența unor forme de viață ascunse în norii planetei, transmite The Guardian.
Până acum, prezența fosfinei, un gaz înțepător, a fost aprig contestată, însă cercetătorii au găsit dovezi că acest gaz este prezent în norii planetei.
De asemenea, o altă echipă de experți a detectat și amoniac, care pe Pământ este produs în princiapl de activitatea biologică și procese industriale. Totuși, prezența acestuia pe Venus nu ar putea fi explicată cu ușurință prin fenomenele atmosferice sau geologice cunoscute.
Aceste descoperiri sugerează faptul că viața ar fi putut exista pe această planetă într-un trecut îndepărtat.
„E posibil ca dovada ca a existat viață pe Venus să fi rămas doar în nori, mai ales dacă în trecut a avut loc o încălzire globală”, a explicat un expert.
Temperatura pe suprafața lui Venus atinge aproximativ 450 de grade Celsius, suficient de fierbinte pentru a topi plumbul și zincul, presiunea atmosferică este de 90 de ori mai mare decât suprafața Pământului și există nori de acid sulfuric. Dar la aproximativ 50 km deasupra suprafeței, temperatura și presiunea sunt mai apropiate de condițiile de pe Pământ.
O afirmație importantă privind detectarea fosfinei pe Venus în 2020 a fost urmată de controverse după ce observațiile ulterioare nu au reușit să reproducă descoperirea. Cele mai recente observații au avut ca scop soluționarea disputei. Urmărind componența fosfinei de-a lungul timpului, ei au reușit să întărească dovezile privind prezența gazului și au descoperit că prezența acestuia depinde de ciclul zi-noapte al planetei.
„Descoperirile noastre sugerează că atunci când atmosfera este scăldată în lumina soarelui, fosfina este distrusă. Tot ceea ce putem spune este că fosfina este acolo. Nu știm ce o produce. Poate fi o chimie pe care nu o înțelegem. Sau eventual viața”, a explicat un specialist.
„Aceste descoperiri sunt foarte interesante, dar trebuie subliniat că rezultatele sunt preliminare și este nevoie de mai multă muncă pentru a afla mai multe despre prezența acestor doi potențiali biomarkeri în norii lui Venus. Cu toate acestea, este fascinant să ne gândim că aceste descoperiri ar putea indica fie posibile semne de viață, fie unele procese chimice necunoscute. Va fi interesant de văzut ce investigații ulterioare vor descoperi în următoarele luni și ani”, a mai spus un alt cercetător.