Cercetătorii de la Universitatea din California au reuşit să facă un pas important în fabricarea unor substanțe opiacee, precum morfina, folosind ca materie primă drojdia și nu semințele de mac, relatează
AFP. Oamenii de ştiinţă nu au produs încă morfină, însă estimează că acest lucru va fi posibil, peste doi ani, cu ajutorul unui tip de drojdie modificat prin introducerea unei gene de sfeclă.
Gena de sfeclă permite drojdiei să transforme tirozina, care este un aminoacid, în reticulină - punctul de plecare pentru obținerea morfinei, codeinei și altor substanțe antalgice folosite în medicină.
Transformarea reticulinei în morfină cu ajutorul drojdiei era cunoscută deja. Nu se știa însă cum se poate ajunge la reticulină pornind de la tirozină astfel încât să nu mai fie nevoie de culturile de mac pentru a fabrica substanțe opiacee.
Unii experți au atras deja atenția în legătură cu impactul pe care această descoperire științifică l-ar putea avea asupra consumului de droguri. Oamenii de știință solicită deja o înăsprire a legislației în domeniu pentru a se preveni abuzurile.
Studiul are ca scop punerea la punct a metodei de fabricare a unor analgezice mai ieftine și care să dea mai puțină dependență decât medicamentele de acest gen produse pornind de la mac.