Antena 3 CNN Life Știinţă Descoperirea remarcabilă făcută de astronomi. Trei exoplanete care pot susţine viaţa, pe orbita unei singure stele

Descoperirea remarcabilă făcută de astronomi. Trei exoplanete care pot susţine viaţa, pe orbita unei singure stele

1 minut de citit Publicat la 16:41 25 Iun 2013 Modificat la 16:41 25 Iun 2013
Descoperirea remarcabilă făcută de astronomi. Trei exoplanete care pot susţine viaţa, pe orbita unei singure stele
Foto:www.nasa.gov
O descoperire remarcabilă a fost făcută de astronomii de la Observatorul European Austral (ESO). Cercetătorii au găsit în constelaţia Scorpionului un sistem solar "înzestrat cu o zonă locuibilă bine populată", cu trei "super-Terra", care ar prezenta condiţii compatibile cu existenţa apei în stare lichidă, relatează AFP.

Astronomii au făcut această descoperire în jurul stelei Gliese 667C, care are o masă de trei ori mai mică decât cea a Soarelui.

Sistemul de trei stele din care face parte Gliese 667C a fost studiat cu mare atenţie de oamenii de ştiinţă. El se află în vecinătatea imediată a Sistemului nostru solar (22 ani-lumină) şi este uimitor de asemănător cu acesta. Din acest motiv, acel sistem solar este un candidat preferat de cercetătorii care caută să găsească exoplanete potenţial locuibile.

"Ştim, în urma unor studii anterioare, că steaua Gliese 667C este înconjurată de trei planete, şi am dorit să verificăm eventuala existenţă a altor planete", a explicat Mikko Tuomi de la Universitatea Hertfordshire din Marea Britanie. "Adăugând observaţii noi şi revizuind datele existente, am fost în măsură să confirmăm existenţa acestor trei corpuri cereşti şi să descoperim altele noi", a adăugat omul de ştiinţă.

Oamenii de ştiinţă au identificat în total cel puţin cinci planete, iar existenţa altor două va trebui să fie confirmată.

Potrivit cercetătorilor, sistemul ar include trei "super-Terra", nişte planete mai mari decât planeta noastră, dar mai mici decât uriaşele Uranus şi Neptun. Ele sunt "probabil telurice".

Cele trei planete se află în zona locuibilă a stelei, o bandă destul de îngustă din jurul stelei în care apa poate să existe în stare lichidă, putând, în condiţii propice, să găzduiască eventuale forme de viaţă.

"Este pentru prima dată când trei planete de acest tip au fost reperate în aceeaşi zonă a unui acelaşi sistem", a subliniat ESO.

"Acum ştim că este suficient să observăm o singură stea pentru a descoperi mai multe planete, decât să observăm zece stele în căutarea unei singure planete potenţial locuibile", a precizat Rory Barnes, de la Universitatea Washington din Statele Unite.

Cele trei planete potenţial locuibile "au, fără îndoială, aceeaşi faţă orientată în direcţia stelei, astfel încât durata zilei lor este egală cu aceea a anului lor, una dintre feţe fiind în permanenţă luminată de stea, iar cealaltă rămânând scufundată în penumbră", se arată în comunicatul ESO.

×
x close