În ultimii ani, am fost martorii unor evenimente meteorologice pe care le găseam inexplicabile, însă cercetătorii ne spun că, pe lângă încălzirea globală, clima a fost influenţată şi de procesul inversării polilor magnetici.
Un astfel de proces durează între sute şi mii de ani, iar cercetătorul Norbert Nowaczyk, după ce a analizat mai multe roci din Marea Neagră, declară că a "citit" perioadele în care aceste modificări au avut loc.
“Câmpul magnetic al Pământului este foarte dinamic. Intensitatea acestuia a variat, de-a lungul timpului, între 50% mai mult decât în ziua de azi şi 90 – 95% mai puţin”, susţine Nowaczyk.
Se cunoaşte foarte bine ideea că Pământul ar fi intrat de 250 de ani într-un proces de schimbare al polilor magnetici, care se poate încheia oricând.
Astfel, oamenii de ştiinţă spun că recentele erupţii vulcanice sunt o dovadă că acest proces este pe cale să se încheie. Cea mai mare erupţie vulcanică din emisfera nordică din ultimii 100.000 de ani s-a petrecut la Campi Flegrei, în apropiere de Napoli, când roca şi cenuşa s-au împrăştiat peste întreaga suprafaţă din estul Mării Mediterane şi până în centrul Rusiei.
Pe atunci câmpul magnetic al Pământului avea doar 25% din valoarea actuală. Acest fapt indică foarte clar că ne aflăm într-o perioadă scurtă a inversării polilor magnetici.
În momentul în care polii magnetici ai Terrei se vor inversa, anotimpurile şi toate ciclurile naturale care depind de poziţia planetei faţă de Soare suferă schimbări semnificative.
"În telecomunicaţii, transmisii radio şi aviaţie vă fi haos", spune Nowaczyk.
Animalele care migrează vor fi bulversate şi nu vor mai putea să se orienteze.
Cea mai importantă schimbare pentru om va fi cea a climei pentru ca zonele fertile s-ar putea desertiza în următorii ani, iar nivelul oceanului va creşte.