Însă oamenii de ştiinţă din SUA au găsit dovezi potrivit cărora nu Moise ar fi cel care a scris Pentateuh-ul. Cercetătorii au ajuns la concluzia că mai mulţi oameni au fost implicaţi în scrierea primelor cinci cărţi ale Vechiului Testament, algoritm matematic ce se aplică şi altor cărţi ale Bibliei, scrie site-ul AFTAU.org.
Profesorul Nachum Dershowitz de la Universitatea Blavatnik din Tel Aviv, împreună cu fiul său Idan, de la Universitatea ebraică şi doi doctori în cunoaşterea Bibliei, susţin că algoritmul realizat de ei pe calculator recunoaşte anumite indicii lingvistice, care împart textul biblic în părţi ale unor autori care au conceput scrierea iniţială.
Aceşti cercetători s-au concentrat pe stilul scrierii, nu pe subiectul dezbătut sau genul acesteia. Acest algoritm matematic caută şi compară detalii pe care alţi savanţi nu le-au luat în considerare. Spre exemplu frecvenţa folosirii cuvântului "funcţie" sau sinonimele lui.
Aceste descoperiri au fost prezentate la cea de-a 49-a Conferinţă a Asociaţiei pentru Lingvistică, ce a avut loc la Portland, Statele Unite.