Ce se întâmplă cu mintea noastră după moarte? Cum percepem noi momentul în care inima încetează să mai bată? Răspunsul la aceste două întrebări care frământă omenirea de mii de ani pare să fie dat de un medic ce a făcut un studiu amplu pe această temă. Potrivit acestuia NU există o clipă a morţii, ci omul este perfect conştient atunci când inima şi creierul încetează să mai funcţioneze.
Deşi pare foarte greu de crezut, aceste date vin de la pacienţii care au fost în stop cardiac, dar au supravieţuit şi au povestit experienţa prin care au trecut.
Studiul, început în anul 2008, a implicat peste 2.000 de oameni care au suferit un stop cardiac, pacienţi din 15 spitale din Statele Unite, Marea Britanie şi Austria. Aproximativ 40% dintre cei care au supravieţuit au declarat că au fost conştienţi în perioada în care erau morţi clinic, adică inima lor nu mai bătea.
Medicul Sam Parnia, autorul studiului, spune că după ce inima nu mai bate, există un interval de aproape 3 minute în care mai există o formă de conştienţă, deşi creierul nu mai funcţionează după primele 30 de secunde de stop cardiac. „Nu există o clipă a morţii. Moartea începe când se opreşte inima şi este un proces care continuă o perioadă”, precizează Parnia.
Cercetătorii au aflat durata acestui interval datorită unui pacient care a supravieţuit unei experienţe la limita morţii. El a spus că a auzit aparatul de resuscitare folosit de medici, care bipăia la un interval de 3 minute. Acel pacientul auzise de două ori sunetul.