Antena 3 CNN Life Știinţă Descoperire-șoc: "mama" copiilor surprinși de erupția Vezuviului sub o scară în Pompei era, de fapt, bărbat

Descoperire-șoc: "mama" copiilor surprinși de erupția Vezuviului sub o scară în Pompei era, de fapt, bărbat

A.I.
3 minute de citit Publicat la 07:00 08 Noi 2024 Modificat la 10:27 08 Noi 2024
Mulaj de ipsos al unei victime din Pompei
Cercetătorii care au efectuat analiza ADN suspectează că poziționarea mulajelor din Pompei a fost manipulată cu scopul de a amplifica dramatismul. Sursă foto: Getty Images

Mulajul în ipsos ce înfățișează, aparent, o familie patru persoane ucise într-o casă din Pompei de erupția Vezuviului în anul 79 a produs recent o surpriză puternică în lumea științei, după o serie de analize ADN, relatează The Guardian.

Acest mulaj și altele asemănătoare au fost realizate de arheologi pe baza urmelor prezervate în cenușă și piatră ponce, după catastrofa de acum aproape 2000 de ani, notează The Guardian.

Potrivit sursei citate, oamenii de știință din Italia, Germania și SUA au detaliat într-un nou studiu, publicat în Current Biology, modul în care au extras ADN nuclear și mitocondrial antic din eșantioane de fragmente osoase amestecate cu ipsos provenind din Pompei.

Eșantioanele au fost prelevate din 14 mulaje în curs de restaurare, dintre care cinci au fost studiate în detaliu.

Studiul a inclus trei dintre cei patru indivizi găsiți la piciorul scărilor unei clădiri bogat decorate, denumită Casa Brățării de Aur.

Denumirea vine de la bijuteriile purtate pe braț de unul dintre cei doi adulți ale căror urme au fost găsite în locația respectivă.

Ce au stabilit cercetătorii prin analiza ADN: un bărbat din Pompei purta bijuterii și un copil la șold

În momentul morții, persoana în cauză ținea pe șold un copil la șold, ceea ce a dus la interpretarea că această victimă era mama celor doi copii din grup. S-a presupus că celălalt adult era tatăl.

Însă analiza ADN a relevat că persoana cu brățară și copil era un bărbat. Cercetătorii au reușit să stabilească faptul că acesta avea părul negru și pielea închisă la culoare.

Oamenii de știință nu au găsit nicio dovadă că bărbatul cu brățară ar fi fost rudă cu cei doi copii. Datele genetice sugerează că strămoșii celor trei victime provin din populații diferite din estul Mediteranei sau din nordul Africii.

În fine, indiciile găsite mai arată că a patra victimă din casă ar fi, de asemenea, bărbat.

Ipoteza familială a fost infirmată în cazul unui alt mulaj din Pompei

Interpretarea clasică a fost, de asemenea, infirmată în cazul unui alt mulaj, făcut după două victime îmbrățișate, găsite într-o clădire cunoscută sub numele de Casa Cryptoporticus. 

Arheologii au crezut mult timp că este vorba fie de o mamă și fiica sa, fie de două surori, fie de o pereche de îndrăgostiți. Analiza ADN a exclus primele două interpretări, dezvăluind că una dintre victime era bărbat și că cele două persoane nu sunt înrudite pe linie feminină.

„Aceste descoperiri pun la îndoială interpretările vechi, cum ar fi asocierea bijuteriilor cu feminitatea sau apropierea fizică drept indicator al relațiilor familiale”, arată autorii.

Ei suspectează că este, de asemenea, posibil ca restauratorii din trecut să fi manipulat amplasarea și poziționarea relativă a mulajelor pentru a crea povești mai dramatice.

Andrew Wallace-Hadrill, profesor la Universitatea Cambridge, care nu a fost implicat în noul studiu, subliniază că cercetările bazate pe ADN recuperat din Pompei are un potențial enorm. 

„Inevitabil, aceste dovezi noi dau peste cap unele interpretări mai vechi, în special cele bazate pe ipoteze mai degrabă romantice”, a declarat el.

Potrivit acestui profesor, este de așteptat să existe o diversitate semnificativă într-o societate precum cea din Roma antică, bazată pe sclavie.

„Este foarte interesant faptul că au identificat un individ cu pielea închisă la culoare și părul negru, ceea ce indică în mod clar un sclav din Africa”, a menționat profesorul Wallace-Hadrill.

Phil Perkins, profesor de arheologie la Open University, a declarat, la rândul său, că studiu din Current Biology oferă o nouă perspectivă asupra vieții victimelor din Pompei și aduce dovezi suplimentare ale mobilității umane în jurul Mediteranei, acum 2000 de ani.

„Oamenii din Pompei nu erau romani din Roma, ci oameni ai Mediteranei”, a subliniat acest specialist.

×
Etichete: Pompei Vezuviu ADN
x close