Antena 3 CNN Life Știinţă Descoperire medicală românească ce ar putea trata infarctul miocardic, valorificată de chinezi

Descoperire medicală românească ce ar putea trata infarctul miocardic, valorificată de chinezi

<1 minut de citit Publicat la 22:11 20 Sep 2011 Modificat la 22:11 20 Sep 2011
Descoperire medicală românească ce ar putea trata infarctul miocardic, valorificată de chinezi
Foto: Videonews
O descoperire românească va fi până la urmă fabricată în China. Telocitele, celule care ar putea sta la baza tratării infarctului miocardic, sunt studiate acum în laboratoarele din Beijing şi Shanghai de românul care le-a găsit, pentru că statul român nu arată nici un interes faţă de revoluţionara descoperire. Chinezii au investit deja în celulele-minune 400.000 de euro şi acesta este doar începutul. Profitul va ajunge tot la ei. 
 
Telocitele, celulele care repară inima, ar putea să mute munţii. Doar că autorităţilor medicale de la noi nu prea le-a păsat.

Chinezii nu au stat însă pe gânduri şi au dat cîteva sute de mii de euro pentru continuarea cercetărilor.

În octombrie, academicianul român împreună cu alţi patru cercetători va pleca iar la Beijing, unde timp de două săptămâni va lucra în laboratoarele celui mai mare spital din capitala chineză.

Chinezii vor să fie primii care beneficiază de pe urma descoperirilor unui eventual tratament revoluţionar cu ajutorul telocitelor.

În China există deja trei universităţi care şi-au creat propriile echipe de cercetători pentru aceste celule.
 





×
x close