Experiment cuantic revoluționar. Ce este „timpul negativ” și de ce nu trebuie confundat cu călătoria în timp
Publicat acum 5 ore si 48 minute
În luna aprilie 1972, racheta Rapel, care a făcut parte din proiectul Apollo 16, a alunecat, şi-a pierdut traiectoria şi nu a mai putut fi găsită din cauza unei defecţiuni tehnice. După 43 de ani, când toată lumea a crezut că racheta s-a pierdut undeva în infinitul Universului, locul unde a "aterizat" a fost identificat.
Jeff Plescia, un om de ştiinţă de la Universitatea Johns Hopkins, şi expert în găsirea obiectelor care au fost pierdute în spaţiu este cel care a făcut uimitoarea descoperire.
Plescia a folosit imagini de înaltă rezoluţie, prin intermediul Reconnaissance Orbiter Camera (LROC), pentru a putea localiza ce a mai rămas din proiectul Apollo 16. LROC este un set de trei camere montate deasupra Reconnaissance Orbiter/ Orbiterul Lunar.
"După lungi ani de cercetări am găsit în cele din urmă ce a mai rămas din Apollo 16. A fost destul de dificil să ajung cu exactitate la această concluzie pentru că noi nu am mai ştiut nimic de rachetă după ce aceasta a ieşit din orbită şi şi-a deviat traiectoria ", a declarat Plescia.
Se pare că cel mai mare crater şi unul dintre cele care se pot observa şi cu ochiul liber de către om este rezultatul aselenizării rachetei Rapel pe Lună.
NASA a vrut să folosească racheta Rapel pentru a efectua măsurători seismice în timpul misiunii Apollo 16. Misiunea a marcat cea de-a cincea dată când oamenii au pus piciorul pe Lună, şi s-au întors în siguranţă acasă pe Pământ.
Apollo 16 a fost condusă de astronauţii John Young, Thomas Mattingly II şi Charles Duke Jr.
Misiunea care a urmat, Apollo 17, a fost ultima din programul Apollo şi ultima dată când un om a vizitat Luna.
