În sudul Boliviei, la marginea oraşului Sucre, a fost descoperită cea mai mare dovadă a existenţei dinozaurilor în acea zonă. Pe un perete uriaş, înalt de 80 de metri şi lung de 1.2 km au fost găsite mai mult de 5000 de urme lăsate de aproape 300 de specii de dinozauri.
Potrivit rezultatelor publicate de cercetători, urmele ar fi fost lăsate de dinozauri în urmă cu 68 de milioane de ani, iar peretele respectiv a fost numit "ringul de dans al dinozaurilor".
Cel mai lung şir de urme măsoară 347 de metri şi se pare că a fost făcut de o creatură de 25 de metri înălţime, care se deplasa pe patru picioare.
Studiile geologilor arată că în urmă cu 68 de milioane de ani, în zona respectivă se afla un lac, ce a secat permiţându-le dinozaurilor să se mişte în voie pe suprafaţa lui.