Antena 3 CNN Life Știinţă Descoperire FĂRĂ PRECEDENT. ”Ar putea fi dovada unui vechi ritual de sacrificiu uman”

Descoperire FĂRĂ PRECEDENT. ”Ar putea fi dovada unui vechi ritual de sacrificiu uman”

<1 minut de citit Publicat la 17:38 30 Ian 2013 Modificat la 17:38 30 Ian 2013
Descoperire FĂRĂ PRECEDENT. ”Ar putea fi dovada unui vechi ritual de sacrificiu uman”
Sursa foto: www.dailymail.co.uk
Arheologii au făcut o descoperire fără precedent în Mexic. Aceștia au găsit un tezaur de cranii, care se pare că ar fi aparținut victimelor sacrificiilor umane. Se pare că acestea datează încă din anii 600 - 800, putând oferi date necunoscute încă despre cultura din acea vreme, scrie Live Science.

De asemenea, în zonă a fost găsit și un altar pe care se ardea tămâie și mai multe obiecte ceramice pe care sunt pictate chipurile zeilor.

Potrivit lui Christopher Morehart, un arheolog de la Universitate de Stat din Georgia, craniile sunt o potențială dovadă a unuia dintre cele mai importante cazuri de sacrificiu uman.

"Este absolut remarcabil să te gândeşti că aceasta ar putea fi o potenţială dovada a unui dintre cele mai importante cazuri de sacrificiu uman din Mesoamerica", a declarat acesta.

×
x close