În imaginarul occidental, istoria Chinei este strâns legată de ideea de „Imperiu”. În fapt, acest concept a fost străin de cultura chineză timp de aproape mai bine de un mileniu și jumătate, până în anul 221 î.Hr., când regele statului Qin și-a înfrânt ultimii rivali și a unificat țara, după două secole de războaie sângeroase. Însă cucerirea militară reprezintă doar o mică parte a istoriei imperiale a Chinei. Dinastiile Qin și Han au redefinit statul chinez și au pus bazele unei civilizații care a supraviețuit vicisitudinilor istorice mai bine de două milenii, până în februarie 1912, când Pu Yi, ultimul împărat Qing, a fost obligat să abdice.În secolele V-III î.Hr., lumea chineză a fost sfâșiată de un conflict permanent, această perioadă fiind denumită sugestiv „epoca regatelor combatante”. În anul 246 î.Hr., tronul din Qin, cel mai vestic dintre cele șapte regate combatante, a fost ocupat de Zeng, un copil de numai 13 ani. După opt ani de așteptare, până când l-a îndepărtat pe ministrul de încredere al tatălui său și a preluat efectiv puterea, Zeng s-a lansat într-o campanie furibundă de cucerire, reușind să-și supună toți vecinii, prin sabie sau teroare. În anul 221 î.Hr., el a devenit singurul stăpân al Chinei şi și-a schimbat numele în Qin Shi Huangdi. El și-a luat titlul de împărat (huangdi), care va fi folosit de toți succesorii săi, timp de două milenii, și a creat un nou tip de stat, nemaiîntâlnit în istoria de aproape 1.500 de ani, de până atunci, a Chinei – un imperiu.
Recompensele, în funcţie de numărul duşmanilor decapitaţi Succesul fără precedent al regatului Qin se datora unui proces de reformă socială. În timpul perioadei regatelor combatante, conducătorii statului întreprinseseră transformări radicale, introducând conceptul inovator de supremație a legii, în defavoarea privilegiilor de rang, dobândite prin naștere. Această noțiune i-a permis regatului Qin să-și construiască o ideologie solidă, care a reformat valorile, funcționarea societății și a armatei.
Continuarea pe historia.ro