Antena 3 CNN Life Știinţă Creşterea temperaturilor va provoca 30.000 de decese pe an în Europa în 2030

Creşterea temperaturilor va provoca 30.000 de decese pe an în Europa în 2030

S.T.
1 minut de citit Publicat la 10:22 15 Mai 2015 Modificat la 10:22 15 Mai 2015
agerpres_3607065.jpg
Creșterea temperaturilor extreme va provoca între 30.000 și 40.000 de decese pe an în deceniul 2030 - 2040, potrivit experților care au analizat impactul pe care îl va avea schimbarea climatică asupra sănătății oamenilor, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Experți reuniți la conferința internațională desfășurată la Barcelona, convocată de New York Academy of Sciences, de fundația catalană Obra Social "la Caixa" și de organizația Biocat, au prognozat că temperaturile în Europa vor crește cu 4 grade între perioada 2070 și 2100 ca urmare a schimbării climatice.

"În prezent 8 milioane de oameni își pierd viața în fiecare an în întreaga lume din cauza nivelelor înalte de poluare ambientală", a declarat Chris Dye, director pentru strategie al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Potrivit expertului, variațiile climatice vor provoca tulburări asupra persoanelor cu boli cronice cardiovasculare și respiratorii, grupurile de populație cele mai vulnerabile fiind cei cu vârste de sub 15 ani și persoanele de peste 75 de ani.

"Schimbarea climatică nu provoacă maladii, ci potențează efectele multor boli", a subliniat Chris Dye, care a condus echipa de răspuns la criza Ebola de aproape un an. Alte exemple ale impactului schimbării climatice vor fi diareea, din cauza lipsei de măsuri igienice pe timp de secetă și foamete.

×
x close