Antena 3 CNN Life Știinţă Comuna din România unde cresc pietrele, la propriu: Ce sunt trovanții și cum arată locul spectaculos vizitat anual de mii de turiști

Comuna din România unde cresc pietrele, la propriu: Ce sunt trovanții și cum arată locul spectaculos vizitat anual de mii de turiști

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 09:34 19 Noi 2024 Modificat la 11:19 19 Noi 2024
pietrele vii babele ulmet trovanti buzau
„Pietrele vii” de la Ulmet, din Buzău. Sursa foto: Getty Images

România are „pietre vii”, care cresc de la un an la altul. Aceste monumente naturale atrag anual mii de turişti, din toate colţurile ţării, datorită legendelor în care sunt învăluite.

Trovanţii de la Ulmet, din comuna buzoiană Bozioru, sau „Babele de la Ulmet”, sunt roci de forme nodulare, sferoidale, elipsoidale, cilindrice sau dendritice, care pot cântări de la câteva grame, la câteva tone.

În luna august a acestui an, drumul catre trovanți - Babele de la Ulmet, Muzeul Formelor - The Museum of Shapes, Bozioru - a fost asfaltat, astfel că accesul turiștilor în zonă este acum mult mai ușor. 

Și în comuna Costești din Vâlcea există „pietre vii”. Locuitorii numesc aceste pietre "balatruce" sau "dorobanți" și le atribuie diverse legende, unii susținând că au origini supranaturale, în timp ce alții le consideră mărturii ale existenței unor civilizații extraterestre superioare.

Termenul ''trovant'' este specific literaturii geologice române şi a apărut prima dată în 1907, în lucrarea naturalistului Gheorghe Murgoci, intitulată ''Terţiarul din Oltenia''.

Potrivit geologilor, trovanţii sunt nişte conglomerate, formate în terenurile nisipoase şi în cele ce prezintă stratificaţii de gresie bogate în carbonat de calciu. Atunci când suprafaţa devine umedă, mineralele încep să se răspândească şi creează o presiune asupra nisipului, care îl determină să se extindă şi pietrele să ''crească''. Pietrele "cresc" prin depunere constantă cam 4-5 centimetri în 1.200 de ani.

"Ţinutul Buzăului" este cunoscut pentru atracţiile sale naturale: Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari (comuna Berca) şi Pâclele Mici (comuna Scorţoasa), Valea Slănicului cu Platoul Meledic, Grunjul de la Mânzăleşti, Focul viu de la Lopătari, Trovanţii de la Ulmet, Pădurea "Lacurile din Bisoca", cât şi pentru cele antropice: Aşezările rupestre de la Aluniş-Colţi-Bozioru, mănăstirile Poiana Mărului (comuna Bisoca) şi Găvanu, Muzeul Chihlimbarului de la Colţi, Casa Memorială "Vasile Voiculescu" de la Pârscov. Teritoriul cuprinde trei colecţii vizitabile, "Timpul Omului" în comuna Mânzăleşti, "7 locuri de poveste" în comuna Lopătari şi "Muzeul Formelor" în comuna Bozioru.

×
TOP articole
x close