Norii portocalii și albaștri au fost făcuți vizibili de instrumentul NIRCam al telescopului, care operează în infraroșu apropiat – o lungime de undă invizibilă pentru ochiul uman, potrivit agenția AFP, citată de boursorama.com.
Steaua foarte tânără, cunoscută sub numele de "protosteaua L1527" și situată în constelația Taurus, este ascunsă în întuneric de marginea unui disc de gaz în rotație.
Dar lumina de la protostea "se scurge" deasupra și dedesubtul discului, luminând cavități în gazul și praful din jur, au declarat NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA) într-o declarație comună.
Norii sunt creați de materialul ejectat de stea care se ciocnește cu materialul din jur. Praful este mai subțire în părțile albastre și mai gros în cele portocalii.
Protosteaua are doar 100.000 de ani și se află în cel mai timpuriu stadiu al formării sale. Aceasta nu este încă capabilă să își genereze propria energie.
Discul negru din jur, care are aproximativ dimensiunea sistemului nostru solar, va furniza material protestelei până când acesta va atinge "pragul necesar pentru a începe fuziunea nucleară", au precizat Nasa și ESA.
"În cele din urmă, această vedere a lui L1527 oferă o fereastră către cum arătau Soarele și sistemul nostru solar la începuturile lor", au adăugat cele două agenții.
Norul molecular Taurus, situat la aproximativ 430 de ani-lumină de Pământ, este o pepinieră stelară cu sute de stele aproape formate.