Pentru a verifica această teorie, susţinută de majoritatea profesorilor în ultimele secole, cercetătorii în neurobiologie de la Universitatea Stanford, coordonaţi de Natalie Phillips, au examinat fluxul sangvin din creierele unor voluntari care citeau pasaje din romanul "Parcul Mansfield" (Mansfield Park) de Jane Austen, în timp ce efectuau un test de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN).
Rezultatele au fost surprinzătoare. Voluntarii au fost rugaţi să citească mai întâi anumite pasaje pe îndelete, în tihnă, iar apoi au fost rugaţi să citească cu o mai mare putere de concentrare alte pasaje. În ambele situaţii, savanţii americani au constatat o creştere a fluxului sangvin în creierul voluntarilor, care a depăşit nivelul înregistrat în mod obişnuit în timpul activităţilor recreative.
În cazul lecturii "mai concentrate" - tipul de lectură utilizat de oameni atunci când scriu un eseu sau citesc diverse texte pregătindu-se pentru examene -, creşterea fluxului sangvin s-a manifestat dincolo de regiunile cerebrale asociate funcţiilor executive, legate de mecanismele responsabile cu rezolvarea unor teste în timpul examenelor.
Savanţii americani susţin că ambele tipuri de lectură aduc beneficii majore din punct de vedere neurologic şi depăşesc astfel sfera care ţine de "lărgirea orizonturilor culturale" ale unei persoane.
Coordonatoarea studiului a combătut cu această ocazie conceptul de "nostalgie istorică" - un concept potrivit căruia oamenii au tendinţa să creadă că cititorii din secolul al XVIII-lea erau mai puţin distraşi decât sunt cititorii din zilele noastre.
