Astronomii de la Universitatea Queen Mary din Londra susţin că Kapteyn b, cea mai "bătrână" exoplanetă cunoscută până în prezent, aflată la o distanţă relativ mică de Sistemul Solar, ar putea întreţine viaţa.
Exoplaneta Kapteyn b, care se află la doar 13 ani-lumină de Terra, are o vechime de 11,5 miliarde de ani, fiind de 2,5 ori mai bătrână decât Terra şi doar cu 2 miliarde de ani mai tânără decât Universul însuşi, care a luat naştere în urma unei explozii uriaşe, Big Bang, în urmă cu 13,8 miliarde de ani.
"Astfel de descoperiri te fac să te întrebi ce fel de viaţă ar fi putut să evolueze pe aceste planete de-a lungul unei perioade de timp atât de îndelungate", a declarat Guillem Anglada-Escude, profesor la Universitatea Queen Mary din Londra, coordonatorul studiului, citat de
huffingtonpost.com.
Kapteyn b are şi o "soră", exoplaneta Kapteyn C,. Ambele orbitează în jurul stelei Kapteyn, un astru din categoria "piticelor roşii". Însă numai Kapteyn b, considerată o "super-Terra", întrucât are o masă de cinci ori mai mare decât masa planetei noastre, este potenţial locuibilă, întrucât Kapteyn c, mult mai mare, este probabil prea rece.
Kapteyn b se găseşte în zona locuibilă din jurul stelei Kapteyn - la o distanţă de aceasta în care temperaturile permit apei să existe în stare lichidă, planeta fiind astfel propice vieţii. Această exoplanetă efectuează o rotaţie completă în jurul stelei sale în 48 de ore. Planeta Kapteyn c, mai rece, se află la o distanţă mult mai mare de steaua ei, parcurgând o orbită completă în 121 de zile.