Arborele genealogic al crocodilienilor ar putea avea o nouă ramură. Analizând fosile descoperite în același strat de rocă din care a fost construit Marele Sfinx, paleontologii au identificat o specie necunoscută până acum, care trăia într-o mare puțin adâncă din zona actualului Egipt în urmă cu aproximativ 45 de milioane de ani.
Formațiunea Mokattam, din nordul Egiptului, este un strat gros de calcar în care s-au păstrat numeroase fosile marine preistorice, de la pești și rechini până la balene timpurii. Același calcar a fost folosit de egiptenii antici pentru unele dintre cele mai cunoscute monumente ale lor, inclusiv Marele Sfinx și piramidele de la Giza, scrie CNN.
Acum, cercetătorii au identificat o specie dispărută de crocodilian care a trăit cu milioane de ani înainte ca egiptenii să ridice aceste construcții.
Legătura cu Sfinxul nu se oprește însă la rocă. Una dintre fosilele-cheie, un craniu aproape complet descoperit pentru prima dată în anii 1920, seamănă într-un mod curios cu celebra statuie: îi lipsește vârful botului, la fel cum Sfinxului îi lipsește nasul.
Coincidența i-a inspirat pe cercetători să numească noul gen Herugavialis, după Heru, sau Horus, zeul egiptean asociat cu construirea creaturii mitice.
Descoperirea ajută la completarea istoriei gavialilor, un grup de crocodilieni cu o evoluție complicată, potrivit autorilor studiului publicat marți în revista Royal Society Open Science.
„Herugavialis cairensis este una dintre cele șase specii de gaviali pe care le vedem în zona Mediteranei într-un interval de 43 de milioane de ani, de acum 66 până la 23 de milioane de ani. Desigur, ar putea exista și alte specii despre care pur și simplu nu știm încă”, a explicat Paul Burke, coautor principal al studiului, paleontolog specializat în vertebrate și cercetător postdoctoral la Muzeul Suedez de Istorie Naturală din Stockholm.
În prezent mai există doar două specii de gaviali, întâlnite în subcontinentul indian și în Asia de Sud-Est. Fosilele acestui grup au fost însă descoperite în numeroase regiuni ale lumii, inclusiv în Marea Britanie, Suedia, Italia, Egipt și Japonia.
O imagine a Egiptului preistoric
Gavialii sunt ușor de recunoscut după botul lor lung și îngust. Cele două specii care mai trăiesc astăzi sunt gavialul indian, Gavialis gangeticus, aflat în pericol critic de dispariție, și falsul gavial, Tomistoma schlegelii, considerat specie amenințată.
Falsul gavial și-a primit numele pentru asemănarea cu gavialul indian, deși este o specie diferită.
Fosilele analizate în noul studiu, printre care craniul și alte cinci exemplare, fuseseră clasificate inițial, în 1927, drept aparținând speciei dispărute Tomistoma cairense, tocmai pentru că semănau cu falsul gavial modern.
După ce au făcut însă analize evolutive pentru a compara relațiile dintre crocodilienii dispăruți și cei actuali și au scanat craniul cu tomografie computerizată, cercetătorii au ajuns la concluzia că fosilele nu aparțineau genului Tomistoma.
„Se știa deja că este ceva distinct, dar era nevoie de o analiză mai detaliată pentru a înțelege exact ce reprezenta”, a explicat Philip Mannion, coautor principal al studiului și profesor de paleobiologie la University College London.
Caracteristicile animalului au dus astfel la definirea unui gen nou, Herugavialis
Paul Burke, care reconstruia gaviali fosili pentru proiectul său de doctorat, a observat diferențele subtile dintre aceste fosile și falsul gavial modern și a început, în decembrie 2023, să lucreze la o descriere actualizată.
Herugavialis avea dinți ascuțiți „ca niște lame”, care, împreună cu botul lung și subțire, îl ajutau probabil să prindă pești, spune Burke.
Formațiunea Mokattam, unde au fost găsite fosilele, păstrează numeroase specii de pești osoși și cartilaginoși, care ar fi putut reprezenta principala hrană a acestui prădător.
Ochii animalului ieșeau probabil în relief din craniu, asemănător gavialului indian de astăzi, deoarece orbitele erau ridicate „ca un telescop”, a mai explicat cercetătorul.
Craniul de Herugavialis nu a fost găsit în interiorul Marelui Sfinx, însă atât statuia, cât și piramidele sunt cunoscute pentru numeroase descoperiri legate atât de Egiptul antic, cât și de trecutul preistoric.
Cercetătorii au descoperit deja sute de mii de organisme fosilizate de dimensiuni mici, precum bivalve și foraminifere, mici viețuitoare care făceau parte din ecosistemul marin al Egiptului de odinioară, încorporate chiar în monumente.
„Este probabil ca și fosile mai mari să fie prezente în zidurile acestor monumente și cred că este foarte posibil ca și alte fosile să continue să fie găsite în această formațiune, mai ales de la animale care trăiau în ape marine puțin adânci”, a spus Mannion.
El a dat ca posibil exemplu țestoasele preistorice. Colecția vastă de fosile descoperite în Formațiunea Mokattam arată cât de bogat și divers era ecosistemul Egiptului preistoric. Identificarea unei specii noi pornind de la fosile descoperite cu aproape un secol în urmă arată și cât de importantă este reanalizarea colecțiilor din muzee.
„Există și alte fosile aflate în situații similare, dar de multe ori problema ține pur și simplu de timp și resurse, atât pentru cercetători, cât și pentru curatorii muzeelor, nu de faptul că nimeni nu știe că ele există”, a explicat Mannion.
Reclasificarea acestei specii de crocodilian „ne ajută să înțelegem mai bine cum arătau marii prădători din regiune”, a spus Alex Hastings, expert în paleontologie la Science Museum of Minnesota, care nu a participat la studiu.
„Descoperirea extinde varietatea cunoscută a acestor crocodilieni cu bot lung care trăiau în jurul Mediteranei în vremuri străvechi și ne ajută să înțelegem mai bine cum influențau ecosistemele în climatul de seră al Eocenului”, a explicat el.
Eocenul este perioada cuprinsă aproximativ între 56 și 34 de milioane de ani în urmă, când temperaturile globale erau mult mai ridicate decât în prezent.
Hastings a mai remarcat că Herugavialis, la fel ca multe alte specii, fusese inițial încadrat într-un gen care există și astăzi, deși animalul trăise cu foarte mult timp în urmă.
„Studii precum acesta ne oferă date esențiale pentru a înțelege diversitatea reală și istoria evolutivă a acestor animale, în loc să le încadrăm pur și simplu în grupuri care există în prezent”.
