Antena 3 CNN Life Știinţă Ce a găsit o echipă de astronomi în jurul giganticei planete gazoase Jupiter

Ce a găsit o echipă de astronomi în jurul giganticei planete gazoase Jupiter

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 22:25 17 Iul 2018 Modificat la 22:25 17 Iul 2018
o_1cikr8qe048b1cgb5mgsh01rlq8.jpg
Foto: pixabay.com

Zece noi sateliţi naturali au fost descoperiţi pe orbite în jurul giganticei planete gazoase Jupiter, numărul total al lunilor din sistemul jovian ajungând la 79, iar printre acestea se află şi un obiect care se deplasează "pe contrasens" şi urmează să se ciocnească cu alte luni cu care împarte aceeaşi autostradă orbitală, conform anunţului făcut marţi de o echipă de astronomi de la Carnegie Institution for Science din Washington, transmite Reuters.

Toate lunile nou identificate sunt relativ mici. Dacă Jupiter, cea de-a 5-a planetă de la Soare, are pe orbita sa nişte luni foarte mari, aşa cum este Ganymede - cea mai mare lună din sistemul solar cu un diametru de 5.268 de kilometri - lunile nou descoperite au diametre mici, de la aproximativ 1 kilometru, până la 4 kilometri.

Astfel de diametre sunt practic insesizabile prin raport la diametrul lui Jupiter - 142.984 de kilometri.

Echipa de la Carnegie Institution for Science, coordonată de astronomul Scott Sheppard, a identificat 12 mici sateliţi jovieni, printre care şi cei 10 prezentaţi marţi. Conform lui Sheppard, aceşti sateliţi liliputani s-au format probabil prea aproape de Jupiter şi au rămas prizonieri ai puternicei sale atracţii gravitaţionale.
 

×
x close