Chiar dacă sunt multe opinii în ceea ce priveşte modul în care se va sfârşi lumea - de la Calendarul Mayaş, la Nostradamus sau dezastre religioase şi economice - oamenii de ştiinţă par să aibă o teorie bazată pe date exacte.
Potrivit datelor obţinute în urma analizării imaginilor oferite de telescopul Hubble, Boris Gansicke şi echipa alături de care lucrează au ajuns la concluzia că praful şi stelele căzătoare nu sunt decât resturi ale unor planete, care au fost înghiţite de stele gigant.
Astfel, astronomii consideră că în viitorul îndepărtat acelaşi deznodământ l-ar putea avea şi Terra, pentru că se preconizează că Soarele va deveni o stea gigantică roşie, care va înghiţi toate planetele aflate în apropierea ei - Venus, Mercur şi chiar Terra.
Însă chiar dacă Pământul nu va fi înghiţit de Soare, viaţa pe Planeta Albastră va dispărea din cauza temperaturilor extrem de mari.
Resturile planetelor care au fost înghiţite de stelele gigant au în componenţa lor oxigen, silicon, magneziu şi fier - elemente care se află în proporţie de 93% şi în componenţa planetei noastre, scriu cei de la
Huffington Post.