Suntem peste şapte miliarde de oameni pe Terra, iar numărul continuă să crească ameţitor de repede, mai rapid decât se estimase iniţial. Oamenii de ştiinţă au anunţat ieri că populaţia Pământului a epuizat, după doar opt luni de la începutul anului, toate resursele naturale pe care planeta le poate genera în 2013.
Mai mult, a fost depăşită şi capacitatea anuală a Pământului de a absorbi deşeurile, inclusiv emisiile de dioxid de carbon.
"Dacă anul trecut pe 22 august ajungeam la capacitatea de susţinere a planetei noastre, anul ăsta atingem această limită cu 2 zile mai devreme. Astfel, în loc să ne schimbăm atitudinea, apăsăm pedala de acceleraţie, a declarat Magor Csibi, directorul WWF-România.
Astfel, pe înţelesul tuturor, Pământul a intrat în FALIMENT ECOLOGIC.