Antena 3 CNN Life Știinţă Am avut un noroc incredibil. Pământul a trecut pe lângă un adevărat dezastru

Am avut un noroc incredibil. Pământul a trecut pe lângă un adevărat dezastru

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 23:37 05 Aug 2014 Modificat la 23:37 05 Aug 2014
er.jpg
Foto: Solar Dynamics Observatory/NASA
Uriaşa erupţie solară care a avut loc în 2012 ar fi avut efecte distrugătoare dacă ar fi lovit Pământul. Potrivit astronomilor, urmările s-ar fi simţit chiar şi acum, după doi ani de la acest fenomen.

Space.com aminteşte că, pe 23 iulie 2012, un nor de plasmă fierbinte a fost aruncat în spaţiu în urma unei erupţii solare. Acest nor uriaş a intersectat orbita Terrei, dar dacă erupţia ar fi avut loc cu doar o săptămână mai devreme, acesta ar fi lovit planeta noastră, efectele fiind catastrofale.

Pentru început, radiaţiile ar fi perturbat transmisiile radio, iar sistemele GPS s-ar fi defectat. Apoi sateliţii aflaţi pe orbita planetei ar fi fost arşi de particulele solare. În următoarea zi, alimentare cu curent electric ar fi devenit imposibilă.

Daniel Baker, de la Universitatea Colorodo, care a cercetat erupţia solară din anul 2012, a declarat că este convins că planeta noastră şi mai ales locuitorii ei au avut un noroc incredibil, mai scrie Space.com.

×
Etichete: radiatii
x close