Antena 3 CNN Life Știinţă Agenţia Spaţială Europeană reia programul de lansare a sateliţilor din sistemul Galileo

Agenţia Spaţială Europeană reia programul de lansare a sateliţilor din sistemul Galileo

1 minut de citit Publicat la 13:57 27 Mar 2015 Modificat la 13:57 27 Mar 2015
gal.jpg
Foto: esa.int
Agenţia Spaţială Europeană (ESA) va încerca să plaseze pe orbita terestră doi sateliţi de navigaţie, vineri, cu ajutorul unei rachete ruseşti, marcând astfel reluarea programului Galileo, după o lansare aproape ratată, în august 2014, care a necesitat câteva milioane de euro pentru a fi remediată.
   
Proiectul Galileo a fost conceput de UE ca o alternativă la sistemul GPS (Global Positioning System) american. UE este obligată să folosească un sistem de lansare rusesc până când compania Arianespace va finaliza racheta Ariane 5 - spre sfârşitul acestui an -, în ciuda relaţiilor tensionate cu Moscova, din cauza conflictului armat din Ucraina, informează Reuters.
   
Eroarea comisă cu cei mai recenţi doi sateliţi din sistemul Galileo, care au fost plasaţi pe orbite incorecte după lansarea lor de la Centrul spaţial european din Guyana franceză, a fost pusă pe seama unei defecţiuni care s-a produs la unul dintre etajele lansatorului rusesc.
   
Un oficial de la Comisia Europeană, organismul care supervizează acest program, spune că liderii din UE vor să emită poliţe de asigurare pentru viitorii sateliţi europeni şi chiar au alcătuit proiectul unei viitoare scheme de asigurare a lansărilor.
   
Până în prezent, sateliţii şi lansările nu au fost asigurate, pentru a reduce costurile acestui proiect spaţial, grav afectat de amânări, probleme financiare şi întrebări care vizau nevoia Europei de a avea o alternativă proprie la GPS-ul american.
   
China şi Rusia lucrează deja la propriile sisteme de poziţionare prin satelit.
   
Lansarea va avea loc vineri seară, de la Centrul spaţial Kourou din Guyana franceză. Dacă va avea succes, lansarea de vineri va ridica la opt numărul sateliţilor Galileo plasaţi pe orbită, dintr-o viitoare constelaţie care va avea 30. Cei doi sateliţi lansaţi în august 2014 au fost repoziţionaţi în cele din urmă pe orbite viabile şi pot fi de acum înainte utilizaţi, a precizat un purtător de cuvânt al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).
   
Acea repoziţionare a costat câteva milioane de euro şi Comisia Europeană va decide în aprilie dacă va folosi într-adevăr cei doi sateliţi - o decizie care va necesita cheltuieli suplimentare, pentru a adapta echipamentele de la sol cu noile orbite ale sateliţilor.
   

×
TOP articole
x close