Aflat într-o pădure din Wheeler Peak, pomul avea nu mai puţin de 5.000 de ani.
Dar cum putea ca un „copăcel” înrudit cu pinul, care avea o înâlţime de numai 6 metri, să fie cel mai bâtrân organism de pe Terra şi să întreacă în vechime imenşii sequoia?
Longevitatea organismelor din Marele Bazin (Great Basin) a fost scoasă la lumină pentru prima oară de doctorul Edward Shulman în 1950. Acesta a şocat comunitatea ştiinţifică de la acea vreme, care credea că vechimea unui organism este direct proporţională cu mărimea lui.
Shulman a prelevat în mod sistematic mostre din regiunea respectivă, pe care ulterior a reuşit să le dateze. Într-un studiu publicat de National Geographic în 1958, omul de ştiinţă a dezvăluit faptul că unele organisme aveau vârste de până la 4.000 de ani. Analiza lui Shulman susţinea ideea că „adversitatea naşte longevitate”. Mai exact, condiţiile dure în care copacul a fost nevoit să-şi ducă existenţa l-au făcut mai rezistent.
Aceşti pini „trăiesc” la altitudini ridicate, lemnul lor fiind dens şi mult mai rezistent la microbi şi eroziune decât alte tipuri de lemn. „Copacii cresc timp de 1.000 de ani şi de abia apoi începe procesul de îmbătrânire”, a declarat un cercetător din cadrul Universităţii Arizona.
Conservarea speciilor de copaci a început odată cu recunoaşterea valorii lor. Înainte de a şti cât de importanţi sunt, oamenii îi tăiau pur şi simplu pentru a utiliza lemnul sau pentru amuzament, aşa cum se poate observa în fotografia de mai jos.
Dar bătrânii pini au şi alţi duşmani în afară de om: gândacii de pini şi o ciupercă mortală numită „rugină de pin”. La aceşti duşmani naturali se adaugă şi schimbările accelerate ale climei.
Mai mulţi activişti care încercau să realizeze un parc natural în zona Marelui Bazin (Great Basin) au poreclit cei mai impresionanţi copaci din zonă. Astfel, bătrânul pin a devenit „Prometheus”, după numele eroului din mitologia greacă care a furat focul de la zei şi l-a dat oamenilor.
