Experiment cuantic revoluționar. Ce este „timpul negativ” și de ce nu trebuie confundat cu călătoria în timp
Publicat acum 1 ora si 25 minute
Prima dovadă că Luna este activă a venit în 2010, atunci când camera LRO s-a întors cu imagini de înaltă rezoluţie,arătând forme de relief cu aspect de stâncă. Găsite doar în regiunile ecuatoriale în imaginile de la misiunile Apollo 15, 16 şi 17, aceste stânci au fost găsite acum împrăştiate pe toată suprafaţa Lunii.
Înalte de 10 metri şi lungi de câţiva kilometri, stâncile de pe Lună sunt găsite şi pe Pământ doar în zonele geologic active. Mai mult, cele găsite pe Lună sunt foarte tinere şi au fost formate în momentul în care Luna s-a contractat.
Acum, la această imagine adăugaţi câteva văi. Acestea sunt văi liniare, lungi, iar descoperirea lor a fost un şoc total pentru oamenii de ştiinţă.
Ele s-au format la fel ca şi stâncile în momentul în care Luna a atins o temperatură foarte mică. Dar, spre deosebire de acestea care s-au produs ca o crustă în momentul în care Luna s-a micşorat, văile au apărut când crusta a fost întinsă, ruptă, ca un şanţ. Pe scurt, Luna este în creştere.
Luate împreună, acestea pictează o imagine foarte diferită de ceea ce se ştia până acum despre Lună, şi toate se referă la evoluţia ei şi la modul în care a pierdut căldura.
Majoritatea planetelor din sitemul nostru solar au fost atât de fierbinţi când s-au format, încât s-au topit complet. Acest lucru le-a pus într-o stare generală de contracţie, interiorul fiind foarte fierbinte în timp de stratul exterior s-a răcit.
