Antena 3 CNN Life Jobul de vis! Omul care este plătit pentru a nu face absolut nimic

Jobul de vis! Omul care este plătit pentru a nu face absolut nimic

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 12:56 18 Ian 2024 Modificat la 12:56 18 Ian 2024
Dag Sundberg / Getty Images
Jobul de vis! Omul care este plătit pentru a nu face absolut nimic Sursa foto: Dag Sundberg / Getty Images

Un japonez a trăit permițându-le oamenilor să îl închirieze pentru a nu face absolut nimic. "Ai putea spune că lipsa mea de individualitate a devenit produsul meu", a scris el în memorii. A fost angajat de peste 4.000 de ori, iar sarcinile au variat de la banal la bizar.

Shoji Morimoto și-a început serviciul "Rental Person" în 2018 și spune că a fost angajat de peste 4.000 de ori, relatează Business Insider, citat de Mediafax

Odată, o femeie i-a cerut lui Morimoto să o urmărească în timp ce își căuta un soț pe site-urile de matrimoniale. El a povestit cazul în cartea sa de memorii, "Persoana de închiriat care nu face nimic", a cărei traducere a ajuns în librăriile din SUA pe 9 ianuarie.

Cu altă ocazie, a însoțit un client pentru a depune actele de divorț. De asemenea, a fost angajat să își ia rămas bun de la cineva într-o gară și a așteptat un client la linia de sosire a unui maraton.

"Este ca și cum te-ai uita la televizor. Mulți oameni consideră televizorul plictisitor, dar mie îmi place", a spus Morimoto în memoriile sale.

"Închirierea fără obligații îmi oferă un divertisment pasiv, chiar dacă, în acest caz, sunt mai degrabă furnizorul de servicii decât utilizatorul", a spus el.

Există și misiuni pe care nu le-ar accepta. Morimoto, care este căsătorit și are un copil, a refuzat o dată un client care i-a cerut să facă întrețină relații sexuale cu el.

"Am refuzat și o serie de cereri de a merge la concerte pop", a scris el. "Nu știu prea multe despre muzică, iar majoritatea concertelor la care mi s-a cerut să merg au fost ale unor artiști de care nu am auzit niciodată".

Morimoto crede că acest „loc de muncă” se potrivește perfect cu personalitatea sa introvertită: "Clientul vrea să facă ceva, iar eu doar îl urmez. Nu se așteaptă un angajament profund și nu este nevoie de personalitate".

Unii oameni l-au numit "un gigolo new-age" sau "un cerșetor new-age". Dar Morimoto nu se simte jignit de aceste etichete.

Morimoto obișnuia să perceapă 10.000 de yeni japonezi sau 68 de dolari pentru fiecare rezervare, conform unui raport Reuters din 2022.

În septembrie, el a declarat că nu-și mai taxează clienții și că acceptă doar rambursarea cheltuielilor de călătorie și a mâncării și băuturii consumate în timpul întâlnirii.

"În acest moment, trăiesc din economii. Ceea ce fac nu este cu adevărat o afacere. Poate că cel mai bine ar fi să mă gândesc la asta ca la ceva ce fac pentru distracție (precum o călătorie în străinătate pentru care am economisit)", a scris el pe X.

×
Etichete: Shoji Morimoto
x close